2019-11-18 01:29

Nu mai e nevoie de procese. Taxa auto, recuperată administrativ

 |  21:01
Nu mai e nevoie de procese. Taxa auto, recuperată administrativ

O ordonanță aprobată miercuri de Executiv va permite recuperarea taxelor pe autoturisme pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie de o acțiune în justiție, se arată într-un comunicat primit de la Biroul de presă al Guvernului. Este vorba despre taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, pe care proprietarii le-au plătit la momentul înmatriculării potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Astfel, potrivit noii ordonanțe, cei ce se află în această situație pot solicita restituirea taxei completând o cerere pe care o adresează direct organului fiscal. Acesta din urmă are obligația să soluționeze cererile în termen de 45 de zile de la înregistrare. Adică în acest răstimp funcționarii iau o decizie pe care o comunică persoanei interesate. De la emiterea acestei decizii mai au la dispoziție cel mult 10 zile pentru a o transmite solicitantului.

Dacă nu îi convine răspunsul primit, dar și dacă nu l-a primit în termenul legal, cel ce solicită recuperarea taxei poate face contestație împotriva deciziei organului fiscal în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, respectiv de la împlinirea termenului în care ar fi trebuit să o primească. Contestația, conform ordonanței, ar trebui soluționată în 45 de zile de la înregistrare. Abia dacă nici în acest termen nu este rezolvată solicitarea de restituire a taxei sau solicitantul contestă și de această dată decizia organului fiscal, „persoana interesată poate face plângere la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă”.

Dobândă de 20% pe an la restituire

„Sumele reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, precum și dobânzile datorate contribuabilului, actualizate cu indicele preţurilor de consum publicat pe portalul Institutului Naţional de Statistică, se restituie conform prevederilor legale în vigoare, respectiv pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora”, se precizează în ordonanță.

Ecotichete pentru vehiculele electrice și hibride

Ordonanța mai prevede instituirea obligaţiei de plată a timbrului de mediu cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, în situaţia autovehiculelor pentru care s-a emis decizie de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

De asemenea, pentru „stimularea achiziţionării de vehicule noi, nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic”, ordonanța majorează de la 12.000 de lei la 20.000 de lei valoarea ecotichetului pentru cei ce cumpără un autovehicul „pur electric”. În plus, de acum încolo se va acorda un ecotichet de 5.000 de lei și la achiziționarea unu vehicul electric hibrid nou (emisii mai mici de 50g/km).


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-08-26



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray