2020-07-04 02:25

Orban, OBLIGAT să pice Guvernul Orban II. Cum ajungem la alegerile anticipate

 |  22:29
Orban, OBLIGAT să pice Guvernul Orban II. Cum ajungem la alegerile anticipate

Planul președintelui Iohannis începe să capete contur. Așa cum s-au înțeles încă de anul trecut, Ludovic Orban și Klaus Iohannis fac pași rapizi spre declanșarea alegerilor anticipate. O nouă rundă de alegeri parlamentare le-ar asigura liberalilor o majoritate confortabilă în Parlament dacă ar fi să luăm în calcul recentele sondaje de opinie. Astfel, președintele și-ar putea vedea visul împlinit după cinci ani ai primului mandat în care nu a avut parte de un guvern ”prieten”.

Cum au pornit discuțiile

Subiectul alegerilor anticipate este discutat încă de anul trecut, după moţiunea de cenzură, dar abia pe 10 ianuarie, cei doi au anunțat că vor organizarea de alegeri anticipate în 2020 pentru Parlamentul României. 

De altfel, însuși premierul desemnat, Ludovic Orban declara în primul interviu de la preluarea mandatului de prim-ministru:

”În ceea ce priveşte alegerile anticipate, în mod evident că, în măsura în care va fi posibil să existe alegeri anticipate, noi vom susţine aceste alegeri anticipate, dar cu o condiţie, să existe un pact politic care să genereze un număr de parlamentari, 50% dintre parlamentari, care să dea garanţia că nu lăsăm ţara fără guvern, dar după aia ne trezim că la a doua învestire se învesteşte orice fel de guvern. Asta e o chestiune normală, firească. În măsura în care va exista disponibilitate pentru un astfel de acord care să ne garanteze că jumătate dintre parlamentarii români vor vota împotriva învestirii a două guverne succesive după cădere, cu siguranţă că noi vom susţine aceasta” spunea Orban în 4 noiembrie 2019 .

”Le roi est mort, vive le roi”

Parlamentul a votat în această săptămână o moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Orban după doar trei luni de la instalare. Premierul nu a părut deloc deranjat de succesul moțiunii, anticipând astfel decizia președintelui de a-l desemna din nou pe el ca premier: ”Le roi est mort, vive le roi. Guvernul Orban a căzut, trăiască Guvernul Orban”.

Zis și făcut. Președintele Iohannis, la renumirea aceluiași Orban, și-a reiterat dorința alegerilor anticipate:

”După părerea mea, soluția corectă în această situație, întoarcerea la electorat este soluția care satisface nevoia de democrație, alegeri anticipate. Sunt prima mea opțiune, am prezentat această opțiune, unii au fost de părere că e bine, alții că trebuie să se mai consulte, pot să înțeleg. Aest lucru sper să se întâmple repede” a susținut președintele Iohannis în declarația de presă de la Palatul Cotroceni.

Ce spune Constituția

Articolul 89 din Constituţia României prevede următoarele:

(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.

(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.

Urmează spectacolul

Nu ne rămâne decât să ne întrebăm care vor fi jocurile politice care se vor face în Parlament atunci când același Ludovic Orban va veni în fața aleșilor pentru a cere din nou votul de învestitură. În acest sens, președintele PNL a anunțat deja că parlamentarii săi nu își vor vota propriul guvern. De cealaltă parte, UDMR și Pro România au anunțat că nu vor mai gira un nou cabinet Orban. În aceste condiții mai rămâne o singură întrebare, e drept, de 100 de puncte: Ce vor face Ciolacu și compania în aceste condiții?

PSD nu prea are obiceiul să îi urmeze pe alții, ci mai curând are pretenția ca ceilalți să se încoloneze în spatele lui. Deh, tabieturi de „mamut” politic ajuns la o anumită vârstă. Unii îl văd deja ca fiind cale de dispariție, deși nu și-ar paria viitorul politic pe ideea asta.

Sunt oare pesediștii pregătiți să sară în „remorca” alegerilor anticipate, sau vor prefera să declanșeze o gherilă politică în Parlament, cu un final pe care nici măcar ei nu îl cunosc? Răspunsul e dincolo de noi, ca să parafrazăm „Dosarele X”. Altfel spus, popcorn și răbdare să avem, că show va fi pe săturate...


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-07



Parerea ta...

ANONYMOUS
07 Feb 2020

Huooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo !!!!!!!!!!!!!!! Bleah !!!!!!!!!!!!!
CIUMA ROSIE
07 Feb 2020

se scufunda cu Titanicul psd-ist plin de sobolani-guzgani rozalii.Cele 60de zile incep sa se numere TIC-TAC 60-59-58-57............................5--4-3-2-1-0 GAME OVER
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz