2019-12-09 12:57

PNL începe racolările de parlamentari! Cu cine poartă negocieri liberalii

 |  13:43
PNL începe racolările de parlamentari! Cu cine poartă negocieri liberalii

După ce a reușit să treacă moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă și au ajuns la guvernare, liberalii au început demersurile de racolare a mai multor parlamentari din zona PSD-Pro România, cu ajutorul cărora speră să-și treacă proiectele cheie.

Primele transferuri vor avea loc la Camera Deputaților, la Senat negocierile fiind mai complicate, anunță StiripeSurse.

Deja finul lui Petre Daea, deputatul Mihăiță Găină (ex-PSD), ar fi bătut palma cu liberalii, au declarat surse parlamentare. Alți 3-4 deputați din zona PSD-Pro România au fost de acord să treacă la PNL săptămâna viitoare, potrivit surselor citate.

Una din mizele liberalilor este să facă majorități în comisii-cheie din Parlament.

Pe lângă primul lot de transferuri, s-a mai discutat și cu deputatul Daniel Constantin, prim-vicepreședintele Pro România, pentru o eventuală înregimentare în PNL. Încă nu este clar dacă acesta va face sau nu pasul spre liberali.

Marele test în perioada imediat următoare este proiectul de buget pe anul 2020.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-11-28



Parerea ta...

MANDARINA
28 Noi 2019

E ceva normal: PNL=PSD=USR= ACEEASI MIZERIE.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray