2019-08-21 08:13

PNL reclamă PSD-izarea Autorităţii Electorale Permanente şi demiterea unor profesionişti

 |  14:00
PNL reclamă PSD-izarea Autorităţii Electorale Permanente şi demiterea unor profesionişti

PNL reclamă PSD-izarea Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi demiterea unor profesionişti în detrimentul unor oameni de partid. ”PSD arată că nu înţelege gravitatea situaţiei în care au ajuns să funcţioneze instituţiile statului, continuând practicile de eliminare a profesioniştilor şi de înlocuire a acestora cu politruci fără competenţe minimale”, a transmis PNL.

”Somăm preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică, să oprească urgent acţiunea de PSD-izarea a instituţiei pe care a început-o în ultima vreme. Este strigător la cer faptul că directori din cadrul AEP sunt demişi pe bandă rulantă doar pentru că nu au simpatii politice faţă de PSD, având un comportament apolitic, aşa cum este firesc şi cum, de altfel, le impune legea. În locul acestora sunt aduse în personalul AEP persoane fidele politic şefului instituţiei şi promovate, ulterior, pe funcţii de conducere”, a transmis, miercuri, PNL, printr-un comunicat de presă.

Liberalii susţin că ordinele de demitere au fost emise de preşedintele AEP cu încălcarea legii de funcţionare a Autorităţii, respectiv fără avizul Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere ale Parlamentului.

”Abia după aplicarea acestor ordine de demitere, preşedintele AEP a înaintat Parlamentului solicitarea de a primi aviz asupra demiterilor realizate.

Partidul Naţional Liberal solicită preşedintelui AEP retragerea de îndată a ordinelor emise şi readucerea pe funcţiile de conducere a directorilor demişi din cadrul Autorităţii, Gabriel Saucă şi Cristian Petraru. Totodată, cerem partidelor parlamentare să ia atitudine şi să susţină solicitarea PNL de respingere a avizelor solicitate Parlamentului. Avertizăm asupra faptului că Partidul Social Democrat, în ciuda retoricii politice, se află într-un proces agresiv de capturare şi compromitere a instituţiilor cheie din statul român, având ca unic scop menţinerea la putere prin orice mijloace. În acest sens, funcţionarea corectă a Autorităţii Electorale Permanente, instituţie cu responsabilitate în gestionarea alegerilor, devine o chestiune capitală pentru menţinerea standardelor democratice în România, respectiv pentru desfăşurarea de alegeri libere şi corecte”, susţin liberalii.

Liberalii consideră că ”PSD nu înţelege gravitatea situaţiei în care au ajuns să funcţioneze instituţiile statului, continuând practicile de eliminare a profesioniştilor şi de înlocuire a acestora cu politruci fără competenţe minimale”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray