2020-07-09 06:05

Orlando Culea: "PNL se face că vrea să organizeze alegeri locale în două tururi". Zegrean: Constituția nu spune două sau un tur

 |  12:16
Orlando Culea: "PNL se face că vrea să organizeze alegeri locale în două tururi". Zegrean: Constituția nu spune două sau un tur

PNL se face că vrea să organizeze alegeri locale în două tururi, susține președintele ADER București, Orlando Curea. În opinia acestuia, deși s-au bătut cu pumnul în piept că vor realiza acest lucru și vor modifică legislația în acest sens - s-a dovedit a fi o mare minciună, doar pentru a distrage atenția de la alte probleme cu care se confruntă țară.

"Este evident că în acest moment Codul Administrativ nu poate fi modificat întrucât legea nu poate fi modificată cu mai puțîn de 6 luni înainte de alegeri. Orice modificare ar fi sancționată de Curtea Constituțională, modificările putând fi aplicate de la alegerile viitoare, nici decum de la acestea.Iată că, incaodata, acest Guvern își demonstrează incapacitatea și neputință de a-și respectă promisiunile cu care s-au lăudat atunci când au venit la guvernare", a declarat Orlando Culea. 

”Pe angajarea răspunderii, PSD poate depune moțiune de cenzură. Dacă trece, legea  este respinsă. Dacă moțiunea de cenzură pică, rămâne legea - n.r. pentru alegerile locale în două tururi.” a prezentat Augustin Zegrean cele două variante posibile, in mass-media zilele trecute. 

Totuși, Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, ne-a precizat că ”dacă trece moțiunea de cenzură, legea pentru alegerea primarilor în două tururi este respinsă și este o regulă: odată respinsă legea, nu mai pot veni în aceeași sesiune parlamentară, cu aceeași lege. Teoretic, constituțional vorbind, ei nu mai pot să facă OUG dacă le pică legea- n.r. pentru alegerile în două tururi, asumată de Guvernul Orban- și, atunci, n-ar mai fi două tururi. Dar, mai nou, nu se mai ține seama de nimic, face fiecare cum consideră că e bine”.

Spaima PNL-ului 

Din această trecere în revistă, rezultă și un alt aspect care poate a scăpat opiniei publice: Dacă PNL a dorit să ajungă la alegerile anticipate prin asumarea pe alegerile locale în două tururi, rezultă că era pregătit să sacrifice alegerile în două tururi pentru anticipate, adică varianta căutată nu era să fie alegeri în două tururi, ci să fie alegeri anticipate, pentru ca PNL să nu mai negocieze, în fiecare zi, cu șapte grupuri în Parlament. În plus, PNL are mulți primari, ca și PSD-ul, astfel, alegerile locale în două tururi, în lipsa unui acord cu USR-PLUS, ar fi chiar groapa pe care PNL și-ar săpa-o singur. 

Și fără anticipate, și fără două tururi? 

Mai mult, fostul președinte al CCR subliniază că dacă va pica Guvernul Orban odată cu legea pentru alegerile locale în două tururi, ”nu mai putem vorbi nici de anticipate, nici de alegeri locale în două tururi. Nu mai e timp de anticipate, până când vor face două propuneri și două respingeri, se iese din termene. Legea electorală pentru alegerile locale, cât și cea pentru Parlament stabilesc un calendar electoral care începe cam cu 90 de zile înainte de data alegerilor, sunt diverși pași care trebuie făcuți, trecuți în legea electorală și într-o hotărâre de guvern care se va da odată cu stabilirea datei alegerilor. Nu prea mai este timp.”

Întrebat de o portiță, de o lipsă din legislație, de orice, astfel încât să fie o treia variantă prin care se poate ajunge la anticipate, altfel decât prin demisie sau moțiune, fostul președinte al CCR a răspuns că ”altă soluție constituțională nu există”. 

În condițiile în care nu găsim nicio variantă de câștig pentru PNL, o variantă de succes, prin care să pună în practică țintele electorale, de ce sunt Iohannis - Orban atât de convinși de aplicabilitatea acestui scenariu? Ca să fie convingători și pentru electorat? Să-și conserve simpatia și intenția de vot la nivelul câștigat în anul electoral 2019? 

Pe de altă parte, alegerile anticipate, dacă se va ajunge la ele, vor fi un plus și la alegerile locale, pe principiul unui vot comun: cine va pune ștampila pe PNL pentru Parlament, va pune și pe PNL pentru Primărie. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz