2020-04-05 20:11

Premierul Orban, semnal ferm: ”Trebuie să LIMITĂM efectele coronavirusului asupra economiei”

 |  20:44
Premierul Orban, semnal ferm: ”Trebuie să LIMITĂM efectele coronavirusului asupra economiei”

Ludovic Orban, premierul interimar, a declarat că scopul noului Grup de Lucru este să identifice măsurile cele mai potrivite, astfel încât economia să sufere cât mai puțin de pe urma epidemiei de coronavirus.

„Discutăm cu reprezentanți ai celor mai importante instituții, ai mediului patronal. Pe lângă acest Grup de Lucru, vom face o consultare amplă a mediului de afaceri, a partenerilor sociali din fiecare domeniu de activitate, cu scopul de a realiza o analiză a situației economice, a modului în care e afectată economia și diverse ramuri economice. Să putem astfel să tragem concluzii serioase și să adoptăm măsuri care să dea un răspuns potrivit pentru provocările ce vor apărea ca urmare a epidemiei de coronavirus.

Am credința că economia trebuie să funcționeze, că trebuie să avem grijă să reducem la maximum impactul asupra economiei al acestui virus și să putem să pregătim eventualele oportunități care apar, astfel încât să dezvoltăm cu adevărat România”, a declarat Ludovic Orban, la debutul ședinței Grupului de Lucru.

Guvernul PNL a adoptat un Memorandum privind constituirea unui Grup de Lucru interinstituţional, care să analizeze impactul economic generat de răspândirea noului coronavirus. Anunțul a fost făcut de Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului, la finalul şedinţei de Guvern de marți. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-12



Parerea ta...

PARAIPAN
12 Mar 2020

MUIE PDL/pnl
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine