2019-11-21 19:10

Preşedintele Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea Legii privind statutul personalului feroviar

 |  13:00
Preşedintele Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea Legii privind statutul personalului feroviar

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind statutul personalului feroviar, informează Administraţia Prezidenţială.

"În forma transmisă la promulgare, legea menţionată - ce înlocuieşte Decretul nr. 360/1976 privind aprobarea Statutului disciplinar din unităţile de transporturi - se impune, însă, a fi reanalizată de către Parlament atât sub aspectul impactului pe care aceasta îl are asupra sectorului feroviar în ansamblul său, cât şi al modului în care noile dispoziţii se corelează cu alte acte normative. În contextul în care legea urmează să se aplice practic începând cu anul 2020, reanalizarea acestei reglementări, inclusiv sub aspectul impactului economic, este absolut necesară pentru a nu fi în situaţia prorogării succesive a aplicării legii sau, mai grav, în imposibilitatea materializării tuturor drepturilor şi beneficiilor instituite pentru personalul feroviar", spune Iohannis, în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Şeful statului arată că Legea privind statutul personalului feroviar vizează raporturile de muncă ce se stabilesc între unitatea cu specific feroviar şi personalul feroviar angajat în cadrul acesteia, drepturile, obligaţiile şi răspunderea personalului feroviar, formarea iniţială şi continuă a personalului feroviar, condiţiile specifice şi modalităţile de ocupare şi de eliberare din aceste funcţii, de încetare a activităţii şi de pensionare a personalului feroviar, precum şi criteriile de acordare a recompenselor şi distincţiilor. Această lege va intra în vigoare la 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor referitoare la pensionare, care vor intra în vigoare la data de 1 septembrie 2021.

El menţionează că dispoziţiile legii vizează atât companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, cât şi societăţile cu capital majoritar sau integral privat.

Potrivit şefului statului, actul normativ instituie o serie de drepturi salariale, drepturi de natură extra salarială şi o serie de facilităţi pentru personalul feroviar, fără o analiză fundamentată a impactului economic al acestor măsuri în piaţa serviciilor feroviare de transport.

"Din expunerea de motive a legii transmise la promulgare nu rezultă că a fost evaluat impactul pe care aceste dispoziţii îl au în piaţa serviciilor feroviare ori că au fost identificate sursele de susţinere a acestor drepturi şi beneficii", arată Iohannis, care apreciază că efectele acestor dispoziţii au potenţial de a afecta mediul concurenţial şi de a perturba activitatea de transport feroviar din România.

În opinia sa, în lipsa unui studiu de impact al măsurilor adoptate, noile costuri financiare ale operatorilor privaţi, ocazionate de noile drepturi ale personalului, riscă a fi transferate către consumatorul final prin majorarea tarifelor.

Totodată, şeful statului susţine că noile drepturi salariale şi de natură salarială vor avea un impact diferit asupra operatorilor privaţi, comparativ cu companiile de stat.

Preşedintele Iohannis mai arată că, din informaţiile publicate pe pagina de internet asociată parcursului legislativ al legii, nu reiese un punct de vedere avizat din partea Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar.

"Legea privind statutul personalului feroviar, prin riscurile cu privire la denaturarea concurenţei şi a liberei iniţiative pe piaţa transportului feroviar, ar putea afecta inclusiv capacitatea statului de a-şi îndeplini în mod corespunzător obligaţii asumate atât în contextul politicii europene în domeniul transportului feroviar, cât şi în cel al politicilor naţionale (...). În aceste condiţii, apreciem că se impune reanalizarea legii transmise la promulgare sub aspectul impactului diferit pe care acest act normativ îl are la nivelul pieţei feroviare din România (asupra operatorilor publici - al căror buget este construit din fonduri publice -, dar şi asupra operatorilor privaţi, ale căror bugete se construiesc diferit), cu analizarea sustenabilităţii economice a măsurilor propuse. De asemenea, cu ocazia derulării procedurii de reexaminare, apreciem ca fiind necesară consultarea amplă şi reală a tuturor actorilor din piaţa de transport feroviar din România, în vederea asigurării unei depline concordanţe a dispoziţiilor adoptate cu reglementările europene şi cu tendinţa de liberalizare a acestei pieţe", se precizează în cererea de reexaminare.

Şeful statului mai semnalează că unele prevederi sunt neclare, iar altele trebuie corelate.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray