2019-08-22 07:50

Prima reacție a lui Iohannis după alegerea lui Dodon

 |  18:55
Prima reacție a lui Iohannis după alegerea lui Dodon

Președintele Klaus Iohannis consideră că este necesar ca noul președinte al Republicii Moldova să își îndeplinească mandatul cu înțelepciune și echilibru, punctând că România sprijină traseul european al țării vecine.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de votul exprimat de cetățenii Republicii Moldova în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Președintele României consideră că este necesar ca noul președinte să îndeplinească, cu înțelepciune și echilibru, mandatul său, având în vedere responsabilitatea deosebită care revine acestuia în respectarea întocmai a atribuțiilor constituționale ale funcției de șef al statului", arată Administrația Prezidențială, într-un comunicat.

Șeful statului apreciază faptul că "singurul drum care poate oferi prosperitate pe termen lung Republicii Moldova este cel al asigurării stabilității politice interne și al implicării responsabile a tuturor factorilor politici și instituționali în continuarea și consolidarea procesului de reforme destinate modernizării statului și susținerii parcursului european, în beneficiul direct al cetățenilor moldoveni".

"Președintele României reafirmă, în acest scop și pe această bază, sprijinul ferm al țării noastre pentru traseul european al Republicii Moldova și evidențiază susținerea României pentru dezvoltarea pe mai departe a Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a R. Moldova și pentru continuarea proiectelor de cooperare bilaterale cu Guvernul și autoritățile locale ale Republicii Moldova, în acord cu așteptările cetățenilor săi", se mai arată în comunicat.

Igor Dodon, candidatul socialist în alegerile prezidențiale din Republica Moldova, a întrunit 52,4% din voturi după numărarea a 99,81% dintre procesele-verbale, în timp ce candidata proeuropeană Maia Sandu — 47,6%, a informat luni Unimedia.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-11-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray