2020-04-07 23:39

Prima ședință a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după eliminarea pensiilor speciale

 |  10:00
Prima ședință a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după eliminarea pensiilor speciale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat, pentru marți, sedință a secțiilor reunite, după eliminarea pensiilor speciale. Şedinţa este programată pentru ora 18:00.

Legea de eliminare a pensiilor speciale a fost adoptată marţi, de Camera Deputaţilor, cu 247 de voturi ”pentru”, 21 de abţineri, vizaţi fiind, printre alţii, parlamentarii, judecătorii şi procurorii, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, funcţionarii publici cu statul special, funcţionariI publici parlamentari. 

Aceasta, pe fondul protestelor din Justiţie, materializate inclusiv prin oprirea activităţii unor instanţe.

Consiliul Superior al Magistraturiia transmis, marţi, că susţine necondiţionat poziţia exprimată de magistraţi în adunările generale, în sensul în care abrogarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor afectează independenţa şi statutul acestora.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-29



Parerea ta...

VIORICA
29 Ian 2020

SALARIILE POT FI garanția independenței Justiției insa PENSIILE MAGISTRATILOR SUNT IMORALE PENTRU CA EI AU CABINETE DE AVOCATURA ORI SUNT AVOCACATI PANA LA MOARTE INCASAND SUME FABULOASE DE LA INFRACTORII PE CARE II APARA. SUNT EI magistratii VREODATA INDEPENDENTI,OBIECTIVI, CINSITITI, INTEGRI, MORALI,ETC…???? NUUUUUUUUUUUU………
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine