2019-12-12 15:29

Primarul Bacăului: În PSD, dacă spui adevărul, ești dat afară

 |  11:05
Primarul Bacăului: În PSD, dacă spui adevărul, ești dat afară

Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, exclus din PSD în şedinţa Comitetului Executiv de marţi seara, a precizat că "în PSD, dacă spui adevărul, eşti dat afară".

Edilul a adăugat că spera ca după plecarea lui Liviu Dragnea să nu mai existe "execuţii staliniste" în partid.

"În luna mai am cerut demisia Vioricăi Dăncilă şi a guvernului. Am explicat în repetate rânduri cum acest Guvern a furat 100 de milioane de lei din banii băcăuanilor şi ne-a dat înapoi, foarte târziu, doar 29 de milioane. Am spus recent că există pesedişti care se simt jenaţi de faptul că trebuie să o susţină pe Viorica Dăncilă. În această seară au fost oameni din conducerea PSD care au spus şi ei asta cât se poate de explicit. În PSD, dacă spui adevărul eşti dat afară. Fie că deranjezi conducerea locală, fie că deranjezi conducerea centrală. Am crezut că după plecarea lui Dragnea CEx-ul PSD nu va mai face execuţii staliniste dar această metodă continuă", a scris primarul Cosmin Necula pe pagina lui de Facebook.

Necula susţine că preşedintele PSD Bacău, europarlamentarul Dragoş Benea, a cerut excluderea sa din partid pentru că şi-a exprimat liber punctul de vedere.

"Din păcate, conducerea actuală a PSD pretinde supunerea fără crâcnire în detrimentul demnităţii şi respectului de sine. Sunt şi voi rămâne un om de stânga. Respect şi apreciez colegii din PSD. Acest partid a făcut şi lucruri bune în care cred în continuare. Şi ştiu că sunt oameni în PSD care nu sunt de acord cu acest tip de excluderi. Legea pumnului în gură nu este o explicaţie acceptabilă. Nu este niciodată o explicaţie", a mai scris Cosmin Necula.

Comitetul Naţional Executiv al PSD a decis, în şedinţa de marţi, excluderea din partid a primarului municipiului Bacău, Cosmin Necula.

Pe 29 septembrie, Comitetul Executiv al PSD Bacău a decis dizolvarea biroului politic local de conducere şi retragerea sprijinului politic pentru primarul Cosmin Necula, după ce acesta a adus o serie de critici Guvernului Dăncilă cu privire la alocarea fondurilor către administraţia locală.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, deputatul Lucian Şova a fost numit preşedinte interimar al filialei, iar deputatul Costel Dunava a fost numit preşedinte executiv.

În ultima săptămână de campanie electorală a primului tur de alegeri prezidenţiale, primarul municipiului Bacău a anunţat că îl susţine pe Mircea Diaconu.

Klaus Iohannis a câştigat alegerile în judeţul Bacău cu un procent de 36,6%, iar Viorica Dăncilă s-a clasat pe locul doi, cu 25,4%.

A doua zi după alegerile prezidenţiale, Cosmin Necula a scris, pe pagina lui de socializare, că multor membri ai PSD "le-a fost ruşine să tragă" în campania electorală pentru Viorica Dăncilă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-11-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Cine nu votează, să tacă! Gata, duminică votăm în primul tur al prezidențialelor. Suntem la capătul unei campanii destul de anoste, în care premierul Victor Ponta s-a fofilat cum a putut mai bine, și a reușit, să nu cumva să intre în vreo confruntare directă, televizată, cu adversarii săi. Iohannis, pe de altă parte nu a fructificat prea eficient scandalurile din PSD, dosarele grele care au apărut în ultimul timp și gafele făcute de Ponta. Ceilalți candidați au fost destul de activi, mai ales Udrea și Macovei, rămâne de văzut dacă vor avea și efect eforturile lor
30 Oct 2014 |

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray