2020-07-11 02:51

Protest la sediul Curții de Apel. Nu se vrea eliminarea pensiilor de serviciu

 |  13:00
Protest la sediul Curții de Apel. Nu se vrea eliminarea pensiilor de serviciu

Grefierii protestează joi pe scările Palatului de Justiție, împotriva eliminării pensiilor de serviciu. Acțiunea urmează să se întindă la nivel național.

Sindicaliștii grefierilor au solicitat sprijinul organizațiilor internaționale de profil, în contextul în care parlamentarii urmează să abroge legea pensiilor de serviciu.

Grefierii protestează zilnic, începând de miercuri, între orele 10.00 și 12.00, din cauza iminentei eliminări a pensiilor de serviciu.

Începând cu data de 27 ianuarie, ei vor întrerupe activitatea în instanțe și parchete, la nivel național.

Grefierii spun că abrogarea numai a unora dintre pensiile de serviciu nu va mai avea impactul financiar anunțat de către inițiatori asupra bugetului statului, întrucât potrivit datelor oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice, în anul 2019, beneficiari ai pensiei de serviciu din rândul acestei categorii profesionale erau 1.800 de persoane, în scădere cu 14 persoane față de anul 2018 (1.814 beneficiari),

„Prin urmare, haosul creat în justiție nu se justifică. Să înțelegem că acești 1800 de pensionari căpușează atât de mult bugetul statului prin pensiile de serviciu de care beneficiază și e absolut necesar să le tăiați, în raport de cele peste 100 de mii pe care le păstrați?”, se întreabă grefierii.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz