2020-01-23 21:25

PSD: Ne opunem categoric majorării vârstei de pensionare

 |  13:00
PSD: Ne opunem categoric majorării vârstei de pensionare

Social-democrații arată, într-un comunicat oficial, că partidul se va opune categoric oricărei măsuri de creștere a vârstei de pensionare la 70 de ani. O asemenea propunere a apărut în spaiul public, însă a fost infirmată categoric de premierul Ludovic Orban, acesta declarând că nu se ia în calcul o măsură de acest tip.

”PSD se va opune oricărei tentative a Guvernului PNL de a majora vârsta de pensionare la 70 de ani.

PSD atrage atenția că propunerea prim-ministrului Orban ca salariații să poată opta pentru prelungirea perioadei de activitate până la 70 de ani, reprezintă un „dar otrăvit” prin care se încearcă realizarea primului pas în creșterea vârstei de pensionare.

Declarațiile recente ale reprezentanților PNL arată că această măsură este avută în vedere de Guvern, chiar dacă nu s-a luat „încă” o astfel de decizie și nu s-a discutat „deocamdată” un astfel de proiect.

PSD atrage atenția că în România nu se poate discuta de majorarea vârstei de pensionare la nivelul altor state europene, în condițiile în care speranța de viață din România este mai mică cu 8 ani față de media UE.”, arată un comunicat al PSD.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-11



Parerea ta...

EVA
13 Dec 2019

SI---CE FACETI ??? STATI DEACURMEZISUL IN DRUM????ORI LUATI SABIILE???????SCANDALAGIILOR!!!!!!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray