2019-12-13 06:54

PSD riscă să se depărteze mult de electorat. Institutul Social Democrat acuză pensiile speciale pentru parlamentari

 |  21:01
PSD riscă să se depărteze mult de electorat. Institutul Social Democrat acuză pensiile speciale pentru parlamentari

Recenta adoptare a pensiilor speciale pentru parlamentari a provocat o reacţie din partea Institutului Social Democrat “Ovidiu Șincai”, ai cărui reprezentanţi consideră că măsura reprezintă un gest inadecvat și inoportun în plan politic.

„Social-democrația fundamentată pe principiile libertății, dreptății sociale, echității, egalități de șanse și solidarității nu are și nu poate avea nimic în comun cu un astfel de gest. Credem că nu era și nu este momentul pentru o asemenea decizie adoptată fără consultare, fără dezbatere publică și fără acordul și aprobarea societății românești!”, se apreciază într-un comunicat remis miercuri.

Reprezentanţi ISD amintesc şi că initiațiva pensiilor speciale pentru parlamentari a primit aviz negativ din partea Executivului: „Ne întrebăm cum poți să reprezinți Alianța care sprijină Executivul și să votezi împotriva avizului acestuia? Imposibil de explicat logic și în parametrii bunului simț, măcar politic. Un altfel de demers lipsit de responsabilitate nu face decât să dea apă la moară celor care susțin că cei mai mari dușmani ai Parlamentului (și implicit ai democrației) sunt chiar parlamentarii. (…) Amintim colegilor noștri că acest gest nu are nici o legătură cu valorile social-democrației, cu preocuparea pentru oameni și cu agenda cetățenilor care i-au îndrituit să-i reprezinte în cel mai înalt for legislativ.”

Scuze în numele PSD

În comunicatul Institutului Social Democrat se reaminteşte ce înseamnă de fapt doctrina social-democrată: „Gestul parlamentarilor de astăzi este profund injust! Atragem atenția că susținând astfel de inițiative Partidul Social Democrat riscă să se depărteze mult și pentru mult timp de electorat. Dragi colegi, stânga autentică înseamnă dreptate socială, echitate, egalitate de șanse și mai ales solidaritate! Ne cerem scuze în numele colegilor noștri pentru această gravă greșeală politică! Nu putem și nu vom susține public și politic acest vot aflat în contradicție profundă cu valorile în care credem, cu realitatea și interesele cetățenilor Românei!"

Iohannis analizează, Geoană critică

În legătură cu pensiile speciale ale parlamentarilor, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că se va referi la această chestiune după ce va primi de la Parlament legea şi va face „o analiză profundă”.

Un punct de vedere despre acest subiect a fost exprimat şi de preşedintele Partidului Social Românesc, Mircea Geoană. Acesta a spus că votarea pensiilor speciale pentru parlamentari este o măsură „totalmente de neacceptat din punct de vedere moral, politic, etic”, fiind o „încercare disperată a lui Victor Ponta de a-şi mai fideliza parlamentarii din propria majoritate”. Senatorul şi-a motivat declaraţiile afirmând că în ultimii cinci ani valoarea pensiilor primite de vârstnici a scăzut, transmite corespondentul.

Toate aceste puncte de vedere au fost exprimate după ce Legislativul a aprobat, marţi, cu 303 voturi pentru, 124 voturi împotrivă şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari. Acesta prevede că pensiile speciale ar putea ajunge şi la 4.600 de lei pentru un ales cu trei mandate.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-06-17



Parerea ta...

HAHALERA
17 Iun 2015

Dute BA si pe la rusi sau pe la Vintu , macane acolo . Ai luat ceasuri ciordite de la pretenul Vanghelion , cu care te pupai pe dinti .
Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Săracii bogaţi din Parlament Proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost aprobat recent, iar dacă legea va intra în vigoare, un ales cu un mandat va primi o indemnizaţie de aproximativ 1.550 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câştiga aproximativ 4.600 de lei. Cifre fabuloase în comparaţie cu o pensie de CAP a unui român care şi-a rupt spatele şi mâinile ani de-a rândul pe câmpurile patriei, în praf şi sub soare dogoritor. Acest aspect, la fel ca altele similare, n-a contat pentru cei 303 de senatori şi deputaţi, care au format front comun pentru ca standardul lor de viaţă să rămână satisfăcător peste ani şi ani
17 Iun 2015 |

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray