2019-10-16 23:38

PSD Sector 5: Alina Gorghiu, lipsită de originalitate, plagiază strategia de comunicare a social-democraţilor

 |  12:20
PSD Sector 5: Alina Gorghiu, lipsită de originalitate, plagiază strategia de comunicare a social-democraţilor

Organizația PSD Sector 5 a precizat, într-un comunicat de presă, că Alina Gorghiu, „lipsită fiind de originalitate”, plagiază strategia de comunicare a social-democraţilor. Mai mult, aceştia susţin că Gorghiu folosește sloganurile de campanie ale candidatului PSD la Primăria sectorului 5.

"Constatăm cu surprindere că marți, 4 august, în jurul orelor 18,00, doamna Gorghiu și-a adus aminte că a fost trimisă în Parlamentul României de cetățenii sectorului 5 și, lipsită fiind de originalitate, așa cum o cunoaștem, s-a gândit să plagieze strategia de comunicare a organizației PSD sector 5, organizație înființată în urmă cu aproximativ 6 luni de zile. Astfel, pe pagina oficială de Facebook a domniei sale, doamna Gorghiu folosește fără niciun fel de jenă sloganurile de campanie ale candidatului PSD la Primăria sectorului 5. Se pare că "bunul simț", sintagma folosită de foarte multe ori de PNL, este doar o simplă lozincă de care doamna Gorghiu uzează ocazional pentru a-și induce în eroare electoratul", a precizat PSD Sector 5 într-un comunicat de presă.

Alina Gorghiu a menţionat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a fost aleasă deputat în Sectorul 5 şi cunoaşte foarte bine problemele cu care se confruntă această zonă a Capitalei.

"Am fost aleasă deputat într-un colegiu din sectorul 5 și cunosc foarte bine problemele de acolo. Este un sector care are mare nevoie de un nou început, de un stil diferit de a face administrație: fără pomeni electorale dar cu viziune și cu bună credință", a precizat Alina Gorghiu. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-08-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray