2019-10-21 18:21

PSD şi PDL au fost sancţionate de Autoritatea Electorală Permanentă

 |  16:44
PSD şi PDL au fost sancţionate de Autoritatea Electorală Permanentă

Din cauza încălcării Legii finanţării partidelor politice şi a prevederilor privind modul în care şi-au organizat contabilitatea în anul 2013, PSD şi PDL au fost sancţionate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) cu amendă.

Măsura a fost luată în urma unui control efectuat pe parcursul anului trecut şi în urma căruia s-a constatat că în 2013, la sediul central al PSD, veniturile partidului “au totalizat 15.203.653 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 10.831.065 lei, din donaţii în sumă de 813.908 lei din subvenţii de la bugetul de stat în sumă de 2.194.634 lei şi din alte surse de venit în sumă de 1.364.044 lei”.

“De asemenea, s-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 334/2006. Pentru aceste fapte, Partidul Social Democrat – Sediul central a fost sancţionat conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 334/2006”, se arată într-un raport dat publicităţii de AEP, conform Mediafax.

Astfel, se arată că PSD a încălcat prevederile Legii finanţării partidelor politice de la articolul 3, alineatul 3, care menţionează: “Partidele politice au obligaţia de a-şi organiza contabilitate proprie, conform reglementărilor contabile în vigoare.”

Sancţiunea AEP priveşte o amendă de la 5.000 la 25.000 de lei. Conform documentului, social-democraţilor li s-a recomandat să respecte reglementările contabile în vigoare, să verifice documentele transmise de către organizaţii şi să comunice soluţiile corecte pentru remedierea erorilor din contabilitate. Totodată,  dovada autenticităţii şi a responsabilităţii întocmirii documentelor prin semnătură şi ştampilă sunt alte cerinţe ale Autorităţii.

Altfel, PDL a fost sancţionat pentru încălcarea aceloraşi prevederi din Legea finanţării partidelor referitoare la contabilitate, AEP făcând acelaşi tip de recomandări. Sancţiuni din partea AEP au mai primit filialele PNL Sector 2, PNL Olt, PDL Vâlcea şi PDL Cluj.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-01-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray