2020-08-07 22:08

PSD pune iar tunurile pe Geoană. Ponta vrea capul trădătorului din partid

 |  21:00
PSD pune iar tunurile pe Geoană. Ponta vrea capul trădătorului din partid

Victor Ponta a declarat ieri că persoana din PSD  care a fost contactată de Traian Băsescu pentru a obţine susţinere pentru desemnarea premierului va fi exclusă din partid. Chiar dacă toate indiciile duc către Mircea Geoană, fostul candidat de la prezidenţiale a cerut inistent ca zvonurile privind discuţiile lui cu Băsescu să înceteze. Cu toate acestea, Administraţia Prezidenţială a cerut ca Traian Băsescu să nu mai fie implicat în posibile negocieri pentru desemnarea premierului din rândurile USL.

Preşedintele PSD a anunţat, fără să dea un nume, că „cineva din partid” care a vorbit cu alţi membri ai PSD, în numele lui Traian Băsescu, pentru a obţine susţinerea pentru o eventuală desemnare ca premier, va fi exclus din partid. Premierul a declarat că situaţia este o problemă internă a PSD, ce va fi tranşată în partid. Pe de altă parte, surse din USL susţin că cel care a fost contactat de Traian Băsescu pentru a obţine sprijin pentru desemnarea ca premier este chiar Mircea Geoană. Mai mult, surse din interiorul PSD au declarat pentru Mediafax că Ponta s-a referit la Geoană când a spus că un pesedist a avut discuţii cu şeful statului. Imediat după anunţul făcut despre excluderea “trădătorului”, Victor Ponta şi Crin Antonescu au intrat în şedinţă în biroul de la Senat al liberalului. Ulterior li s-au adăugat şi Lazslo Borbely, Kelemen Hunor şi Viorel Hrebenciuc. Crin Antonescu a ieşit dupa circa 45 de minute şi a declarat că un palier al discuţiilor este cel al împărţirii funcţiilor din Biroul Permanent, dar s-a discutat şi despre alianţa cu UDMR. În schimb, şeful PNL nu a precizat dacă există şi discuţii despre intrarea la guvernare a maghiarilor.

Geoană neagă

"Infirm zvonurile apărute şi rog cu foarte multă insistenţă politicienii şi media să nu mai invoce numele meu cu privire la aşa-zise negocieri în interiorul sau exteriorul USL. Aceste negocieri nu au existat şi nu există", a declarat Mircea Geoană, pentru Mediafax. El a adăugat: "În legătură cu zvonurile şi aluziile apărute, doresc să precizez încă o dată că decizia de nominalizare a unui candidat pentru funcţia de premier aparţine partidului sau alianţei care a câştigat alegerile, adică PSD şi USL, de aceea, deciziile statutare ale PSD sunt cele care au valoare". În dimineaţa zilei de ieri, Geoană a declarat explicit că „ambiţia sa este să desemneze prim-miniştri şi nu să fie desemnat premier”. El a precizat că doreşte ca zvonurile privind „aşa-zise” negocieri pentru ca el să fie desemnat premier să înceteze. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a replicat că ia ca atare declaraţia lui Mircea Geoană privind „ambiţia” de a ajunge în postura de a desemna premieri. Antonescu a comentat că oricine are dreptul să aibă planuri şi obiective, şi oricine poate fi contracandidatul oricui la alegeri.

Antonescu a dat vestea

Informaţia cu persoana din PSD care a negociat cu Băsescu a fost dată public de preşedintele PNL Crin Antonescu. El a declarat, marţi seară, că deţine informaţii că şeful statului ar fi contactat o persoană din PSD pentru a-i propune poziţia de premier, însă acest lucru nu s-ar fi materializat, menţionând că i s-ar fi confirmat acest lucru din "expresia" persoanei respective. Ulterior, Antonescu şi-a nuanţat declaraţia, miercuri, la Palatul Parlamentului, spunând: “Eu n-am spus nici aseară, nici altădată că dânsul (Băsescu) ar fi implicat în negocierile din USL. În USL există nişte negocieri normale, naturale, pentru alcătuirea Guvernului. Niciodată nu s-a gândit nimeni să-l implice pe domnul Băsescu în aceste negocieri şi ca atare cred că este o afirmaţie lipsită de ţintă", a afirmat Antonescu, la Palatul Parlamentului, răspunzând unei întrebări.

Formula chimică Vanghelie

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a ţinut să afirme, ieri, că el nu este nici cu Geoană, nici cu Băsescu. "Nu comentez lucrurile astea. Nu comentez şi nici nu am ce să spun. Eu nu sunt nici cu Mazăre, nici cu Oprişan, nici cu Geoană, nici cu Băsescu. Eu, ştiţi, am o formulă chimică: mă numesc Vanghelie. Înţelegeţi? Nici nu am ce să comentez şi nici nu cunosc nimic din toate astea", a precizat Vanghelie pentru Mediafax.

Băsescu nu vrea să fie implicat

În schimb, Traian Băsescu le-a solicitat politicienilor să nu-l implice în eventuale dispute în interiorul Uniunii Social Liberale (USL), se precizează într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.

''Domnul preşedinte Traian Băsescu le solicită politicienilor să nu-l implice în nici un fel în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social Liberale. De asemenea, domnul preşedinte Traian Băsescu face un apel la jurnalişti ca, atunci când primesc o informaţie neoficială care-l implică pe preşedintele României sau Administraţia Prezidenţială, să o verifice în mod oficial înainte de difuzare pentru a evita, astfel, lansarea unor dezinformări în spaţiul public''.

Precizarea Preşedinţiei a fost făcută ca urmare a unor zvonuri apărute în presă, potrivit cărora şeful statului ar fi implicat în eventuale dispute din interiorul USL pe tema desemnării noului premier.

Guvernul Ponta II creşte

Executivul Ponta II urmează să aibă 22 de miniştri. O noutate este o formulă guvernamentală în care să existe un Minister de Finanţe şi un Minister al Bugetului, conform gandul.info.

O zonă-cheie în viitoarea guvernare o reprezintă absorbţia fondurilor europene, premierul Ponta insistând pentru un Minister al Fondurilor Europene care să aibă mai multă putere de decizie. Un alt portofoliu nou este cel al Marilor Lucrări Publice, care ar urma să înghită CNADNR.

Totodată, pentru a exista o corelare cu partenerii europeni, din Ministerul Economiei se va desprinde un Minister al Energiei şi unul al Comerţului şi Turismului.

O altă modificare faţă de actualul Guvern este reprezentată de spargerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Componenta de Administraţie, la care s-ar putea adăuga cea de Dezvoltare Regională, ar intra sub jurisdicţia secretarului general al PSD, Liviu Dragnea. Nu în ultimul rând, pentru a exista o corelare cu partenerii europeni, din Ministerul Economiei se va desprinde un Minister al Energiei şi unul al Comerţului şi Turismului. Favoriţi pentru preluarea acestor ministere sunt din partea PSD Iulian Iancu şi Constantin Niţă, iar din partea PNL în cărţi sunt Varujan Vosganian şi Ovidiu Silaghi.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639585-10-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz