2020-01-19 12:29

Radu Mazăre, arestat preventiv, a fost suspendat din funcţia de primar al Constanţei

 |  12:04
Radu Mazăre, arestat preventiv, a fost suspendat din funcţia de primar al Constanţei

Radu Mazăre, arestat preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, a fost suspendat de către prefectul judeţului Constanţa din funcţia de primar al Constanţei. Mazăre ocupa această funcţie de 15 ani.

Prefectura Constanţa a precizat, într-un comunicat de presă, că prefectul Constantin Ion a emis, luni, ordinul de suspendare din funcţia de primar al municipiului Constanţa a lui Radu Mazăre.

Decizia i-a fost comunicată lui Radu Mazăre, Consiliului Local Constanţa şi secretarului oraşului.

Ordinul este valabil până la încetarea măsurii arestului preventiv şi poate fi atacat în instanţa de contencios administrativ.

Radu Mazăre este primar al Constanţei din anul 2000, când a candidat ca independent, reuşind să-l învingă în turul al doilea pe candidatul PSDR, Tudor Baltă, cu 66% din sufragiile electoratului.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost dus, vineri seară, în arestul central al Poliţiei Capitalei, din cel al Poliţiei Constanţa, după ce a fost arestat preventiv, joi, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-04-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray