2019-12-06 05:09

Revoltă în PNL: Ședință de analiză cu demisii în serie

 |  17:13
Revoltă în PNL: Ședință de analiză cu demisii în serie

Șefii a cinci filiale PNL din București au demisionat, cu excepția Ancăi Boagiu - liderul liberalilor din sectorul 2, ca urmare a rezultatului de la alegerile locale, a anunțat miercuri vicepreședintele formațiunii Mihai Voicu, scrie Agerpres. De asemenea, se cere demisia coordonatorului campaniei, Ilie Bolojan.

"Cinci dintre cei șase președinți de sectoare și-au depus demisiile. Nici nu se poate altfel. Doamna senator Anca Boagiu, președintele PNL sector 2, a solicitat să aibă întâi o consultare cu Biroul Politic al sectorului și în consecință nu și-a depus demisia", a precizat Voicu.

El a arătat că a fost solicitată și demisia lui Ilie Bolojan din funcția de secretar general al PNL: "O parte dintre noi, și anume patru președinți de sectoare, am solicitat și demisia dlui secretar general Ilie Bolojan, pentru că am considerat că în calitatea sa de șef de campanie la nivel național nu a performat, a lipsit cu desăvârșire din această campanie. Nu am primit încă un răspuns și așteptăm. Solicitarea noastră rămâne și în cadrul Biroului Politic Național de demisie a dlui Ilie Bolojan din funcția de secretar general", a afirmat vicepreședintele PNL.

La sediul PNL a avut loc miercuri o întâlnire cu președinții de organizații din București și cu candidații la alegerile locale. Liberalii sunt reuniți în Biroul Politic Național, la Palatul Parlamentului.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-06-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray