2019-12-14 07:40

Rizea poate fi reținut, nu și arestat. Camera Deputaților face… voturi trăznite pe solicitările DNA

 |  18:44
Rizea poate fi reținut, nu și arestat. Camera Deputaților face… voturi trăznite pe solicitările DNA

Cazul lui Cristian Rizea s-a terminat remiză în plenul Parlamentului: colegii celui acuzat de DNA au hotărât că poate fi reținut dar nu și arestat. Într-o pledoarie în care a sugerat că este victima unui dosar fabricat din cauza faptului că și-a anunțat candidatura la Primăria Sectorului 5, Rizea i-a rugat pe deputați să nu îl ia de lângă fiul său. El este acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Conform procedurii, se iau în discuție solicitări separate, una pentru reținere, alta pentru arestare. Pe prima, plenul a aprobat-o cu 141 „pentru” la 114 „contra”. În schimb la cererea de arestare a mai plecat „lumea” și, deși voturile favorabile au fost mai multe, nu au fost suficiente. Mai precis, au fost înregistrați 243 de deputați prezenți, deci era nevoie de 122 de voturi „pentru”. La numărătoare au ieșit doar 120, în timp ce „împotrivă” au fost 105, un vot fiind anulat.

Dar cum și-a luat apărarea Cristian Rizea, în discursul pe care l-a ținut în fața Camerei Deputaților? El a sugerat că și-au băgat coada liberalii, cu legătură spre anunțata sa intenție de a candida la Primăria Sectorului 5, iar cercetările sociologice l-ar fi dat drept câștigător. „Cereţi sondajele de la PNL care au fost gata luni şi veţi înţelege motivul pentru care mi se întâmplă ce mi se întâmplă acum. Întrebaţi-i pe cei de la PNL, că poate în sondajele de la PSD nu aveaţi încredere. Sunt mai obiective poate cele ale adversarilor politici. Întrebaţi şi veţi avea răspunsul la ceea ce mi se întâmplă”, a susținut social-democratul.

El a criticat procedurile DNA și a evocat un dosar din 2014 în care a fost acuzat de aceleași fapte, dar a obținut o decizie de clasare. „Nu este normal ca într-o societate democratică un cetăţean să nu fie lăsat să îşi studieze dosarul, să îşi pregătească apărarea, să dea o declaraţie în cunoştinţă de cauză şi să fie ridicat de pe stradă, stimaţi colegi. Nu este normal, într-o societatea democratică ca dumneavoastră, Parlamentul, să nu reacţionaţi la asemenea lucruri'', a acuzat Rizea.

Copilul, justiția și deputații

În plus, el le-a cerut deputaților să nu încuvințeze arestarea sa preventivă pe care o cere DNA pentru că este în mijlocul procesului de adopție a unui băiețel în vârstă de doi ani și jumătate, iar arestarea sa ar întrerupe procesul. „Să știți că am un copil, pe care îl iubesc ca pe ochii din cap”, a strigat parlamentarul de la tribună și s-a explicat: „Nu voi invoca situaţia fiului meu pentru a vă impresiona, dar vă pot spune că dacă este ceva care mă face să vreau să trec peste această perioadă dificilă este faptul că am acest copil în vârstă de doi ani şi jumătate, pentru care vreau să mă lupt şi să-mi demonstrez nevinovăţia. Ceea ce nu ştiţi, stimaţi colegi, este că acum doi ani şi jumătate, la două ore după ce acest copil s-a născut, el a fost adoptat de mine şi soţia mea. Acest demers, conform legilor din România se încheie în luna noiembrie a acestui an. Doamnelor şi domnilor deputaţi, vă las pe dumneavoastră să decideţi dacă începând de mâine voi putea sau nu să continui această procedură de adopţie alături de soţia mea şi dacă fiul meu va avea familie”.

Cât despre candidatura la primăria sectorului 5, el a declarat că atunci când spune o vorbă, e om de onoare  și nu își calcă cuvântul, dar acum „nu s-a putut, asta e”: „demnitatea nu o să mi-o nimeni”.

La aflarea  rezultatului prin care colegii l-au scăpat de arestare, el le-a mulțumit celor care „au înțeles că justiția nu se face cu cătușe la mâini”. El a promis că nu va împiedica niciodată actul de justiție și se va prezenta ori de câte ori va fi convocat de procurorii DNA. „Până la urmă, am încredere în justiţie, în sistemul juridic şi-mi vpoi dovedi nevinovăţia", a spus parlamentarul PSD și a adăugat că este „pregătit pentru orice” pentru că nu îi e frică „decât de Dumnezeu”. (R.M.M.)


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-03-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray