2019-09-15 17:11

România va acorda ajutor militarilor ucraineni. Preşedinţii României şi Ucrainei s-au întâlnit prima oară după şapte ani

 |  21:01
România va acorda ajutor militarilor ucraineni. Preşedinţii României şi Ucrainei s-au întâlnit prima oară după şapte ani

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început marţi vizita oficială în Ucraina, fiind primit la Administraţia Prezidenţială a Ucrainei de preşedintele Petro Poroşenko.

Cu această ocazie, preşedintele României a salutat Garda de onoare în limba ucraineană. De asemenea, Iohannis a depus la Monumentul Victimelor Holodomorului o candelă şi un aranjament cu spice de grâu, conform tradiţiei, care comemorează victimele foametei de la începutul anilor ’30. Preşedintele României a tras clopotul în interiorul Muzeului Holodomorului, pe care l-a vizitat. Liderul de la Cotroceni s-a îndreptat, apoi, spre Piaţa Independenţei – unde a început Euromaidanul – şi a depus o jerbă de flori în culorile tricolorului românesc, în memoria victimelor revoluţiei.

Comunităţile etnice apropie cele două ţări

Iohannis şi Poroşenko au susţinut o declaraţie de presă comună, în care preşedintele României a indicat că împreună cu omologul său trebuie să ofere o vizibilitate mai bună comunităţilor etnice, care trebuie să devină „un liant şi un pod” între cele două ţări. „Dorim ca prin toate acţiunile noastre să vedem efecte pozitive în ceea ce priveşte contactele directe între cetăţenii noştri şi proiecte comune în plan economic şi cultural”, a spus Iohannis.

Şeful statului a mai susţinut că ţara noastră va împărtăşi Ucrainei expertiza şi experienţa din procesul de aderare la UE şi NATO. De asemenea, preşedintele a reafirmat „sprijinul ferm” al României pentru apropierea Ucrainei de UE.

Momentul a fost folosit de Iohannis pentru a reafirma susţinerea României pentru suveranitatea, unitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, precizând că această susţinere este evidentă nu numai la nivelul autorităţilor, ci şi al societăţii şi opiniei publice din România.

Preşedintele român a afirmat că poziţia României este „favorabilă menţinerii regimului de sancţiuni al UE la adresa Federaţiei Ruse atât timp cât nu se înregistrează aplicarea deplină a acordului sau dacă situaţia din teren continuă să se degradeze”.

Ajutor medical pentru militari

La rândul său, Petro Poroşenko a declarat că în urma discuţiilor s-a stabilit acordarea de tratament medical soldaţilor ucraineni de către România şi Germania. Întrebat dacă Ucraina a cerut sprijin militar din partea României, preşedintele Ucrainei a declarat în engleză că Ucraina are contracte de furnizare de arme defensive cu 11 state europene, dar nu a dorit să specifice nici un nume de ţară. Poroşenko a mai spus că Ucraina a stabilit cu mai multe state europene antrenarea forţelor sale armate.

După ce a precizat că e prima vizită a preşedintelui României în Ucraina în ultimii şapte ani, liderul ucrainean a susţinut că doreşte să demonstreze că ambele ţări sunt în stare să găsească soluţii la probleme care mulţi ani au fost de nerezolvat. În acest sens, Poroşenko a dat exemplu o problemă „tradiţional sensibilă”, precum Canalul Dunăre - Marea Neagră.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-03-17



Parerea ta...

BOR
18 Mar 2015

ROHMANICA-I MAMA PROȘTILOR, ȘI-I FĂTĂTOARE FOARTE! (A SE ANALIZA ”DRAGOSTEA” UCRAINEANULUI FAȚĂ DE ROHMANICA...INSULA ȘERPILOR, BÎSTROE, BLOCAREA ȘENALULI SULINA ETC...) ”ȚARĂ MINORĂ, ȚARĂ DE SECĂTURI!” SCÎRBĂ!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray