2019-10-20 02:13

Salarizarea personalului medical, dezbătută în plenul Senatului

 |  07:57
Salarizarea personalului medical, dezbătută în plenul Senatului

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, participă, marți, la dezbaterea ''Ora ministrului'' din plenul Senatului, printre temele ce vor fi dezbătute fiind şi salarizarea personalului medical.

Ministrul a declarat, luni, că a semnat un acord cu Federaţia Sanitas şi susţine în faţa Guvernului creșterile salariale așteptate de personalul medical pentru anul 2016.

"Am semnat un acord cu Federația Sanitas și este o hârtie semnată, oficială. Eu cred în strânsul de mâini. Cred că atunci când am dat mâna, după ce am semnat acordul, am făcut un parteneriat real. Începem cu rezolvarea inechităților. Am discutat la Ministerul Muncii, sunt 43.000 de oameni în sistem. Acest lucru, în mod evident, reprezintă o prioritate. Știu că aveți așteptări mari de la anul 2016. Să așteptăm o a doua creștere cu 25% a salariilor. Susțin acest lucru și îl voi susține în fața Guvernului", a afirmat ministrul Sănătăţii, într-o conferință organizată de Federația Sanitas, transmite Agerpres.

Patriciu Achimaş-Cadariu a mai anunţat că alături de reprezentanții Federației Sanitas va promova memorandumul pentru deblocarea posturilor din sistem.

"De asemenea, împreună cu dumneavoastră, sunt convins că vom promova acest memorandum pentru deblocarea posturilor. Cunosc lipsa personalului de specialitate, știu cum este atunci când noaptea, pe Terapie Intensivă, sunt două asistente și pe secție uneori una. Am trăit aceste lucruri, știu cum este și știu cât de dificil este ca a doua zi, uneori, să trebuiască să rămâi la serviciu și să continui activitatea. Sunt convins că împreună vom putea găsi soluții viabile pentru a rezolva problemele", a precizat ministrul.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-03-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray