2019-10-17 18:26

Schimbarea la faţă a politicienilor din eşalonul doi. Azi, Antonie Solomon. Imagini cât mii de cuvinte

 |  21:01
Schimbarea la faţă a politicienilor din eşalonul doi. Azi, Antonie Solomon. Imagini cât mii de cuvinte

Antonie Solomon, născut pe 18 noiembrie 1955, în localitatea Cârna, judeţul Dolj, a fost primar al Craiovei şi senator în Parlamentul României.

În 1980, Solomon a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice - Secţia Finanţe Contabilitate de la Universitatea din Craiova, iar până la Revoluţie a lucrat ca economist. Din 1990 până în 2001, a fost director la S.C. Conechin SA, între 2000 şi 2001 fiind şi Consilier Municipal. În 2001, ajunge viceprimar al Craiovei, iar în 2004 este ales primar din partea PSD. La alegerile locale din 2008, a candidat din partea PDL şi a obţinut al doilea mandat consecutiv la Primăria Craiovei.

În data de 2 martie 2010, Antonie Solomon era reţinut de Direcţia Naţională Anticorupţie, sub acuzarea de luare de mită. Tribunalul din Piteşti a dispus în data de 3 martie 2010 arestarea preventivă a lui Solomon pentru 29 de zile, fiind forţat de aceste circumstanţe să renunţe la funcţie. A revenit la Primărie în luna iulie a anului 2011 şi a rămas în acest post până în iunie 2012.

La alegerile parlamentare din 2012, Antonie Solomon va deveni senator, ales pe listele PPDD.

În 2013, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare pentru că a primit 50.000 de euro mită de la Cornel Penescu, acţionar principal al firmei PIC din Piteşti, pentru a-i facilita acestuia diverse servicii în Craiova.

Pe 10 decembrie 2014, Solomon era eliberat condiţionat, afirmând la ieşirea din puşcărie că dacă ar fi să mai ia o hotărâre s-ar înscrie în Partidul Proştilor, ”că doar ei pot fi fericiţi”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-12-07

GALERIE MEDIA





Parerea ta...

TOT EU
08 Dec 2016

Lis nr 2...copie la indigo ..Si la etnie si la hoție ...SICTIR
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray