2019-10-17 11:52

UPDATE Şedinţă a Coaliţiei PSD-ALDE în PARLAMENT! Ce s-a discutat

 |  15:07
UPDATE Şedinţă a Coaliţiei PSD-ALDE în PARLAMENT! Ce s-a discutat

Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu s-au întâlnit joi în biroul şefului PSD de la Parlament. Întâlnirea vine în contextul conflictului dintre preşedintele Klaus Iohannis şi Guvernul PSD-ALDE, dar şi a scandalului din interior PSD. De la ora 15 urmează o şedinţă a coaliţiei PSD-ALDE.

UPDATE: Potrivit unor surse politice, citate de Agerpres, au fost discutate probleme energetice, situaţia Complexului Energetic Hunedoara, Complexului Energetic Oltenia şi Nuclearelectrica.La şedinţă a fost prezent şi Darius Vâlcov, consilierul premierului pe probleme economice, ministrul Energiei, Anton Anton, dar şi directorii instituţiilor vizate.De asemenea, sursele citate au menţionat că s-a discutat şi despre situ

La şedinţa liderilor Coaliţiei sunt aşteptaţi şi ministrul Energiei, Anton Anton, şi ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

Potrivit news.ro, în şedinţa Coaliţiei, programată la ora 15.00, ar urma să se reia discuţiile pe tema modificării legii offshore, iar ministrul Energiei şi ministrul Transporturilor vor participa şi ei la discuţie.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea spunea că Legea offshore nu va fi modificată decât în sensul unor clarificări pe care le-a transmis către guvern, iar chestiunile importante, legate de impozitul pe venituri suplimentare şi de faptul ca 50 la sută din gazul din Marea Neagră să se comercializeze pe piaţa din România, vor rămâne neschimbate.

“Indiferent ce se va întâmpla cu mine, eu nu am de gând să cedez şi nu am de gând să pun umărul la pierderea resurselor României. Şi nu o spun apăsat o spun calm. Indiferent ce se va întâmpla, forma plecată la preşedinte nu va fi modificată decât în sensul unor clarificări pe care le am şi anunţat pe care intenţionam să le transmit doamnei prim ministru, le-am şi transmis, doamna prim ministru era pregătită cu ministrul energiei să opereze nişte clarificări în anexe. Dar chestiunile importante nu vor fi modificate şi anume impozitul pe veniturile suplimentare, cota de gaz adică 50% din gazul din Marea Neagră să se comercializeze pe piaţa din România. Am văzut că un ambasador dintr-o ţară vecină era foarte supărat că nu se comercializează şi nu devine Budapesta - hub sau Ungaria - hub de gaz”, a afirmat sâmbătă Liviu Dragnea.

În 16 iulie, purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, afirma că ceea ce şi-a dorit ALDE să apară în legea offshore nu se regăseşte şi se impune “o intervenţie de urgenţă pe actul normativ”, el spunând că în Coaliţia PSD-ALDE nu a existat dialog pe acest act normativ. El a mai explicat că propunerile ALDE au fost avizate negativ de Guvern, iar parlamentarii ALDE au fost puşi într-o “situaţie delicată”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2018-09-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Noul joc a lui Tăriceanu pe muzica PSD Ziua de miercuri a fost primul mare test pentru pentru soliditatea Coaliției PSD-ALDE după ce PSD a obținut un scor dezastruos la alegerile europarlamentare de duminică, iar ALDE a ratat pragul electoral de 5%, dar mai ales după arestarea lui Liviu Dragnea
30 Mai 2019

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray