2019-11-21 01:08

Șeful Casei Regale va avea salariu ca demnitar public de la stat

 |  19:22
Șeful Casei Regale va avea salariu ca demnitar public de la stat

Un proiect de lege inițiat de Secretariatul General al Guvernului și publicat pe site-ul acestei instituții prevede recunoașterea poziției de Șef al Casei Regale a României ca poziție de demnitate publică, între atribuțiile căruia se află și adoptarea Statutului Casei Regale a României. Familia Regală a României a precizat joi că primește cu încredere proiectul de lege privind Casa Regală, pus în dezbatere publică de către Guvern, transmite Agerpres.

"Proiectul de lege încadrează predictibil activitatea publică a Casei Regale și stabilește o metodă constituțional validă de recunoaștere a Șefului acesteia la momentul intrării în vigoare a legii. Toate aceste activități vor fi sub controlul Parlamentului, Șeful Casei Regale depunând anual un raport în acest sens", se arată în expunerea de motive a proiectului normativ.

De asemenea, se apreciază că măsurile adoptate "sunt necesare pentru continuarea activității unei instituții simbol al cărei conducător a fost șef al statului timp de 81 de ani din istoria constituțională a României iar din 1947 până astăzi reprezintă un reper de moralitate, continuitate și reprezentativitate a națiunii și a valorilor sale".

Guvernul consideră că impactul social al promovării unui astfel de proiect de lege va fi unul pozitiv, prin faptul că, beneficiind de personalitate juridică și de mijloace de colaborare mai strânsă cu statul, Casa Regală va putea să-și continue și să-și extindă activitățile publice în folosul României.

În expunerea de motive se mai arată că legea e conformă cu Constituția României "deoarece în conținutul său normativ nu se instituie privilegii și nu tinde la revizuirea Constituției sub aspectul formei de guvernământ".

Șeful Casei Regale a României este recunoscut la momentul intrării în vigoare a legii prin Declarație a celor două Camere reunite ale Parlamentului, se mai arată în documentul citat.

"Inițiativa prezentată are ca scop consolidarea pe termen lung a rolului Casei Regale a României în societate, prin recunoașterea personalității sale juridice. Această inițiativă este rezultatul unui dialog constant cu Guvernul României și întrunește acordul Familiei Regale, al Guvernului și al partidelor parlamentare, care au fost consultate de către Custodele Coroanei", a precizat joi Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui.

Casa Majestății Sale Regelui invită toți cetățenii interesați să participe la dezbaterea publică organizată de inițiatorul proiectului de lege, dezbatere care va fi dezvoltată în procedura din cadrul Parlamentului.

Potrivit sursei citate, "reprezentanții Casei Majestății Sale Regelui se află într-o strânsă colaborare cu aparatul tehnic al Guvernului pentru ca, la finalul perioadei de dezbatere publică, să prezinte public clarificări despre aspectele față de care cetățenii își exprimă interesul".


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-06-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray