2020-07-11 18:25

UPDATE: Senatul a modificat RADICAL prevederile stării de ALERTĂ

 |  19:47
UPDATE: Senatul a modificat RADICAL prevederile stării de ALERTĂ

UPDATE: Proiectul modificat al legii privind starea de alertă a trecut de votul plenului Senatului. Comisia Juridică din Senat, controlată de PSD, a modificat proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea măsurilor pentru perioada stării de alertă. Senatorii au introdus în lege obligativitatea ca instaurarea stării de alertă să fi aprobată și de Parlament.

Ministrul Sănătății nu mai poate demite șefii de spitale, iar pe perioada stării de alertă nu se mai pot face achiziții publice prin negociere directă, fără publicarea prealabilă a anunțului, transmite Digi24.

Modificările făcute de senatorii juriști, redactate în raportul comisiei, supus votului Senatului:

-Starea de alertă se instituie de Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministrului de interne și se supune încuviințării Parlamentului în termen de 5 zile. Dacă Parlamentul respinge solicitarea, starea de urgență încetează de îndată.

-Valabilitatea documentelor se prelungește și pentru perioada stării de alertă și la 90 de zile după.

-Pe durata stării de alertă se pot deschide terasele cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

-Rămân măsurile care prevăd deschiderea magazinelor care au ieșire în stradă, a frizeriilor și a cabinetelor stomatologice. Senatul prevede însă obligația comercianților de a asigura măști atât personalului cât și clienților.

-Ministrul Sănătății nu mai poate numi, suspenda din funcție și elibera persoanele care ocupă funcții de conducere în unitățile sanitare. Conform amendamentului adoptat în comisia juridică, ministrul Sănătății doar coordonează activitățile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și funcționarea unităților sanitare.

-Managerii de spital sau alți șefi de instituții pot fi suspendați din funcție, doar dacă neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu are legătură cu criza COVID-19, iar suspendarea încetează imediat după ce se termină starea de alertă.

-Instituțiile publice pot angaja personal fără concurs doar pe duata stării de alertă.

-A fost eliminat articolul care prevedea posibilitatea ca raportul de serviciu al funcționarilor publici să se poată rezilia fără acordul acestuia.

-Autoritățile sunt obligate să dispună măsuri de protecție pentru angajații români care muncesc în străinătate.

-CNSSU (Comitetul Național pentru Situații de Urgență) va avea un rol redus, fiind organismul care propune măsuri, nu cel care le dispune.

-Se pot desfășura online examenele de licență, masterat sau susținerea tezelor de doctorat.

-Pe durata stării de alertă, autoritățile locale sau județene pot susține financiar cluburile sportive.

-Senatul a elminiat prevederile prin care se puteau face achiziții publice de bunuri și servicii de necesitate imediată în gestionarea situației de urgență pentru care se impune starea de alertă, prin negociere directă fără publicare.

Camera deputaților e cameră decizională.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-05-12

In legatura cu acest articol...

Victor Ponta amenință Guvernul Orban cu moțiune de CENZURĂ

SCANDAL pe scena politică după votul din Senat: ”Nu e momentul să ne arătăm mușchii în Parlament”




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz