„Guvernul pe care îl reprezint în calitate de premier-interimar susţine adoptarea Strategiei Naţionale de Apărare pentru 2015 – 2019. Am toată convingerea că astăzi vom adopta această strategie, gândindu-ne la actualul context de securitate, riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa apărării. Ca preşedinte al UNPR, sunt un susţinător şi ca militar a ce înseamnă securitatea naţională. Am fost printre primii care au salutat decizia lui Klaus Iohannis privind acordul politic naţional de apărare prin acordarea a 2% pentru armată. Voi vota cu toată convingerea pentru adoptarea Strategiei de Apărare. România îşi respectă angajamentele în domeniul securităţii şi este respectată de partenerii noştri strategici. România este o ţară sigură, care generază securitate în regiune”, a declarat Gabriel Oprea.
Strategia Națională de Apărare a Țării, adoptată de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului
M.P. | 2015-06-23 14:28
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat marți, cu 282 voturi "pentru", o abținere și un vot "împotrivă", Strategia Națională de Apărare a Țării. Premierul interimar, Gabriel Oprea, a declarat, că Guvernul susţine adoptarea documentului.
Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-06-23
Parerea ta...
CITESTE SI...
MAI VECHI...

Primul pas, cu Gabriel Oprea
Cum o nenorocire nu vine niciodată singură, Julio Iglesias a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate şi se află sub supravegherea medicilor, motiv pentru care concertul pe care urma să îl susţină pe 2 iulie, la Bucureşti, a fost amânat
23 Iun 2015
23 Iun 2015
PUBLICITATE
Media
Klaus Iohannis AMENINȚĂ: ”Alegeri anticipate dacă PSD depune moțiune de cenzură”
Acum 17 ore |
Politică
Iohannis: Voi retrage toate decorațiile tuturor celor care au condamnări penale
Acum 19 ore
Politică
Teodorovici, JIGNIRI fără precedent la adresa lui Cîțu: ”E sub influența substanțelor!”
09 Dec 2019 |
Politică
Premierul Orban îi ia APĂRAREA lui Florin Cîțu: ”Sunt foarte mulțumit de colaborarea cu el!”
09 Dec 2019 |
Politică