2019-11-19 23:39

Tăriceanu a RĂBUFNIT la adresa PSD: ”Dacă vor RĂZBOI, nu ne temem!”

 |  23:36
Tăriceanu a RĂBUFNIT la adresa PSD: ”Dacă vor RĂZBOI, nu ne temem!”

Călin Popescu Tăriceanu a criticat-o dur pe Viorica Dăncilă, spunând că, deși au decis că vor merge pe drumuri separate și se vor respecta, „mă face să cred că au ales o altă strategie decât cea a respectului”. „Dacă vor război, nu ne temem”, a mai spus fostul lider al Senatului.

"Doamna Dăncilă cred că, din păcate, în momentul de faţă, este înconjurată de nişte consilieri cu ghilimele care o pun să facă tot felul de greşeli. Cu toate că la despărţire i-am spus doamnei premier că, sigur, am colaborat, mai bine sau mai rău, dar dacă decidem să mergem pe drumuri separate, cred că acest lucru se va face în condiţii civilizate şi că ne vom respecta.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, o agresiune fără seamăn, fără comparaţie, din partea doamnei premier asupra noastră mă face să cred că au ales o altă strategie decât cea a respectului. Sigur, că în aceste condiţii şi noi suntem obligaţi să ne apărăm. Cu alte cuvinte, ca să folosesc o comparaţie pe care am mai rostit-o, nu oferim şi celălalt obraz. Dacă vor război, chiar dacă suntem mai mici, nu ne temem", a declarat Tăriceanu la Antena 3. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-03

GALERIE MEDIA


In legatura cu acest articol...

Ludovic Orban e CONVINS: ”Voi fi PREMIER”

Ludovic Orban menține ideea RENUNȚĂRII la scutirea IT-iștilor de la plata impozitului

Tăriceanu, ACUZAȚII la adresa liberalilor: ”PNL nu are curaj să depună moțiunea de CENZURĂ”

SCANDAL în ALDE: Meleșcanu, exclus din partid dacă acceptă șefia Senatului




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray