2019-05-27 03:12


Tăriceanu, atac la Augustin Lazăr: Acest Vasile Roaită al Opoziţiei

 |  14:05
Tăriceanu, atac la Augustin Lazăr: Acest Vasile Roaită al Opoziţiei

Într-o postare pe Facebook, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu îl compară pe procurorul general Augustin Lazăr cu eroul comunist Vasile Roaită.

"Cei tineri cunosc mai puţin povestea. După instaurarea regimului comunist ne-am pricopsit, printre mulţi alţii, cu o figură luminoasă de erou al luptei anticapitaliste: bravul Vasile Roaită, muncitorul care a tras sirena la Atelierele CFR Griviţa avertizând greviştii că vine poliţia regimului odios peste ei. Roaită a plătit cu viaţa devotamentul său, fiind împuşcat de bestiile de poliţişti. Firesc să vină onorurile: în câţiva ani, spitale, şcoli, străzi, localităţi, gospodării agricole, başca o staţiune de pe litoral, au fost botezate cu numele eroului, fără a mai vorbi de statui, tablouri ori poezii ce-i erau dedicate. Asta până pe la începutul anilor '60, atunci când comuniştii au descoperit în arhive nu doar că Roaită nu fusese erou al Griviţei, nu era grevist, nu trăsese nici o sirenă, ci era chiar infiltrat de Siguranţă printre muncitori ca să-i spioneze. Peste noapte, “martirul” a fost ras din manuale. Şcolile, spitalele, străzile, etc. au primit nume noi, iar staţiunea “Vasile Roaită” a devenit Eforie Sud", scrie Tăriceanu e Facebook, într-un text intitulat "Augustin Lazăr - acest Vasile Roaită al Opoziţiei".

Şeful ALDE a conchis apoi: "Lupta de clasă s-a emancipat: unii primesc onoruri abia după ce se află că erau slugile sistemului odios. Rămâne cum am stabilit: #LazarRevocat!".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-04-13

TAGURI: tariceanu, lazar, atac, vasile roaita
loading...


Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






STARBAG