2019-12-09 15:11

Taxele lui Mazăre - eliminate de consilierii constănțeni. Aceștia și îi cer și despăgubiri fostului edil

 |  17:57
Taxele lui Mazăre - eliminate de consilierii constănțeni. Aceștia și îi cer și despăgubiri fostului edil

Marius Florian

Căderea lui Radu Mazăre atrage și renunțarea la unele măsuri luate în mandatul său, precum instituirea taxei de promovare sau a taxei de liniște. Din 2016, sistemul de impozitare a proprietăţilor imobiliare se va schimba radical. Potrivit noului Cod Fiscal, cele mai afectate vor fi persoanele fizice care deţin clădiri nerezidenţiale, folosite în scop economic, adică spaţii comerciale sau de birouri. Destinaţia clădirii - rezidenţială sau nerezidenţială - este principalul criteriu în funcţie de care se vor stabili taxele locale de anul viitor. Prin urmare, persoanele fizice care, acum, plătesc aceleaşi impozite, indiferent de scopul în care este utilizat imobilul, vor datora mai mult, din 2016. Pentru spaţiile comerciale sau de birouri, vor plăti exact ca firmele. Taxa va fi cel puţin dublă şi va putea ajunge chiar de 20 de ori mai mare. Nivelul taxelor va depinde de decizia consiliilor locale, care vor putea alege o cotă din intervalul 0,2%-1,5%. La Constanța, de exemplu, vor fi eliminate celebre taxe instituite de fostul primar, Radu Mazăre.

Actualul viceprimar cu atribuții de primar al Constanței, Decebal Făgădău, vrea să contracareze efectele noului Cod Fiscal prin diminuarea considerabilă sau eliminarea taxelor lui Mazăre!

„Din punctul de vedere am impozitelor pe proprietate, am constatat că aplicarea Codului Fiscal va genera niște creșteri. (...) Analizând influența acestor creșteri la persoanele fizice m-am uitat și vin cu o propunere politică. (...) După ce am analizat taxa de liniște, am constatat că erau niște discrepanțe uriașe, în sensul că pragurile erau destul de strânse. Dau un exemplu: spațiu comercial cu suprafața mai mică de 100 metri pătrați plătea 11 lei, spațiul comercial între 100-200 metri pătrați plătea 1.105 lei! De la 11 lei la 1.105 e o creștere uriașă! Același lucru și la punctele de alimentație publică, la centrele comerciale. Am propus o reașezare”, a spus Făgădău în cadrul ședinței de vineri a Consiliului Local (CL).

Adio, taxa de promovare, taxa de liniște!

Taxele lui Mazăre - eliminate de consilierii constănțeni. Aceștia și îi cer și despăgubiri fostului edil
zoom

În momentul în care Făgădău a început să își detalieze amendamentul la proiectul de hotărâre privind bugetul municipal provizoriu, consilierii 

municipali au realizat că taxele lui Mazăre devin istorie!

„Ne-am întâlnit în această sală cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Mamaia și Sat Vacanță și am discutat politica de taxe și impozite pe anul viitor la nivel de amendament politic pe care îl inițiez și îl propun spre aprobare. (...) Taxa de salubritate: 3 lei pe lună de persoană, eliminarea taxei pentru spații verzi, eliminarea taxei pentru creșterea gradului de liniște pentru punctele de lucru ale contribuabililor din Portul Constanța, modificarea încadrărilor privind taxa pentru creșterea gradului de liniște și siguranță a municipiului introducând repartizare în funcție de spațiu și ultimul amendament: diminuarea taxei pentru promovarea turismului în stațiunea Mamaia și Sat Vacanță cu 50% și eliminarea acestei taxe pentru persoanele fizice și instituirea taxei pentru terenurile sportive, simbolică, de 50 de lei! (...) Am aflat că astăzi domnul președinte (Iohannis – n.r.) și-a dat ultimul aviz înainte de publicarea bugetului, a promulgat legea, o vom avea în Monitorul Oficial și avem un termen de 45 de zile pentru aprobarea bugetului național conform legii. Am propus un proiect de buget provizoriu pentru că eram sigur că proiectul de taxe și impozite va fi judecat prin populism, prin an electoral... (...) Tocmai de aceea am construit un buget provizoriu și sustenabil. De ce? Cifrele sunt următoarele: la nivelul taxelor și impozitelor aprobate cu amendamentul meu vom înregistra venituri de 583 milioane lei. În acest buget, nu am inclus fondurile europene, nu am inclus alți bani pe care ar putea să ni-i dea Guvernul din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale sau dacă ni se vor da ajutoare cum s-au mai dat în altă parte. Așa că am făcut un buget realist, bazat fix pe veniturile noastre proprii. În propunerea de buget au rezultat cheltuieli de 768 milioane lei. Teoretic, am avea un buget cu deficit. Teoretic. Nu în realitate! Avem un excedent pe anul în curs, care nu doar că va acoperi acest deficit, ci va depăși prognoza noastră. Priorități: protecție socială, educație, sănătate, cultură, sport, transport și investiții”, a spus Făgădău.

Prioritățile Constanței în 2016

 

Taxele lui Mazăre - eliminate de consilierii constănțeni. Aceștia și îi cer și despăgubiri fostului edil
zoom

Proiectul de hotărâre a fost adoptat de CL, iar viceprimarul cu atribuții de primar al Constanței și-a continuat „pledoaria”, enunțând prioritățile municipalității pentru 2016, raportat la acest buget provizoriu, din care aflăm că asistența socială va rămâne în continuare la „loc de cinste”: prioritate principală.

„Va fi o suplimentare la cheltuieli de personal, la cheltuieli de autorități publice, pentru că ne propunem să angajăm încă 40 de polițiști locali. La investiții, vom asfalta 21 de străzi, vom reabilita podul de la butelii, vom cofinanța proiectul Sala Polivalentă cu 5.000 de locuri, vom realiza o sală dedicată performanței celor ce fac tenis de masă, vom premia sportivii, iar, pentru elevi, am propus o creștere sumelor alocate burselor. (...) Din nefericire, suntem înregistrați cu arierate pentru luna decembrie, pentru că a venit sezonul rece și sunt unități școlare care nu își permit plata facturilor. Atunci, va trebui să vedem câți bani alocăm pentru stingerea arieratelor și câți pentru investiții. În ceea ce privește programele culturale ale municipalității, pentru anul viitor avem așa: finanțarea campionatului european de șah feminin, din luna martie, în Mamaia, o competiție de talie europeană; Regatta Mării Negre, ediția a 2-a; o tabără de ceramică, festival de teatru, festival de muzică, festivalul etniilor dobrogene, cel național de muzică, Zilele Municipiului Constanța, Ziua Copilului, reînființarea revistei Tomis, Triathlon Challenge Mamaia, cel mai vizibil eveniment din România și în top 10 Europa, plus festivaluri estivale. Avem și o cofinanțare pentru construirea de locuințe sociale, pentru chiriași evacuați”, a mai spus Făgădău.

Mazăre ar putea plăti despăgubiri Primăriei Constanța

Tot vineri, Consiliul Județean Constanța (CJC) s-a întrunit în ședință, în care a dezbătut două proiecte de hotărâre privind constituirea ca parte civilă în dosarele penale nr 4384/118/2015 al Tribunalului Constanța și dosarul penal nr 2596/118/2015 al Tribunalului Constanța, în care este implicat președintele suspendat al CJC, Nicușor Constantinescu. Consilierii județeni au răspuns la apel și au votat, cu surprindere, constituirea ca parte civilă. Toți cei 33 de consilieri au votat „pentru”!

De o situație similară a avut parte și Radu Mazăre, pentru care DNA întrebat CL dacă se va constitui ca parte civilă în dosarul în care a fost trimis în judecată la 9 decembrie a.c. și în care fostul primar al Constanței este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese, după ce ar fi primit mită peste 8 milioane de euro, cea mai mare parte de la colegul său de partid, deputatul PSD Eduard Martin, şi de la firma acestuia de salubritate, Polaris M Holding, pentru a-i asigura contractele de salubrizare în municipiu. 17 voturi au fost „pentru” și patru „abțineri”, CL devenind astfel parte civilă în cel mai recent dosar de corupție al lui Mazăre.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-12-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray