2019-12-15 20:32

Traian Băsescu a promulgat legea prin care magistraţii condamnaţi definitiv pentru corupţie nu mai primesc pensie de serviciu

 |  13:13
Traian Băsescu a promulgat legea prin care magistraţii condamnaţi definitiv pentru corupţie nu mai primesc pensie de serviciu

Președintele Traian Băsescu a promulgat luni legea prin care magistrații și membrii personalului de specialitate juridică, care au fost condamnați definitiv pentru o infracțiune de corupție nu mai beneficiază de pensia de serviciu.

Administraţia Prezidenţială a precizat, într-un comunicat de presă, că preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Senatorii au adoptat acest proiect legislativ pe data de 18 iunie, care prevede că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate juridică ce au fost condamnați definitiv pentru o infracțiune de corupție să nu mai beneficieze de pensia de serviciu.

"Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 și 83 indice 1 și de indemnizația prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care ulterior eliberării din funcție au fost condamnați definitiv pentru infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau infracțiunile în legătură cu acestea ori pentru o altă infracțiune intenționată săvârșită înainte de eliberarea din funcție", se arată în actul normativ.

Acesta mai prevede că "punerea în mișcare a infracțiunii penale pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. 1 atrage de drept suspendarea soluționării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, după caz, suspendarea plății pensiei de serviciu dacă aceasta a fost acordată până la soluționarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală beneficiază, în condițiile legii, de pensie din sistemul public".

Proiectul a fost inițiat de Guvern iar Senatul a fost for decizional în această materie. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-07-14



Parerea ta...

FOARTE CORECT!
14 Iul 2014

Bravos!
AR TREBUI,
14 Iul 2014

facut CEVA, si in privinta condamnarilor din partea CEDO, ori a despagubirilor (banesti) cerute de cei nedreptatiti, sa fie suportate NU de Statul Roman ci, de judecatorii aferenti + toti cei care au indus actul de justitie in eroare!
JUDECATORII, SA NU MAI
14 Iul 2014

faca PE NEBUNII, in privinta adoptarii unor astfel de legi, fiindca d-aia au salarii mari (sau foarte mari), sporuri de nu stiu cate feluri, pensii babane...
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray