2019-06-26 09:51

Traian Băsescu: Din punct de vedere organizatoric, summitul de la Sibiu a fost o reuşită

 |  16:06
Traian Băsescu: Din punct de vedere organizatoric, summitul de la Sibiu a fost o reuşită

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că summitul de la Sibiu a fost o reuşită din punct de vedere organizatoric şi că liderii europeni au vrut să dea un semnal de optimism, aceasta deşi Uniunea Europeană se află într-o criză de existenţă, iar europenii sunt îngrijoraţi de riscul terorist.

Traian Băsescu spune că în calitate de preşedinte al României a participat la astfel de summituri în ţări care au deţinut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi că din această perspectivă poate spune că summitul de la Sibiu a fost o reuşită din punct de vedere organizatoric.

”Summitul de la Sibiu a fost o reuşită din punct de vedere organizatoric şi al atmosferei exterioare summitului. Zece ani am participat la toate summiturile cu o excepţie, când s-a crezut Victor Viorel Ponta preşedinte şi s-a dus în locul meu. Fiecare preşedinţie rotativă are un summit informal organizat la ea acasă. La multe summituri am intrat în sala în care se desfăşura evenimentul protejaţi de forţele de ordine. Aici liderii au fost întâmpinaţi cu aplauze, cu dragoste. A fost un semnal important, vă pot spune ce au simţit foştii mei colegi despre cum au fost întâmpinaţi, a fost un summit reuşit pentru România. Să vedem cum a fost văzut de europeni, europeni care îşi pun întrebări cu privire la capacitatea UE de a rezolva problemele. E o declaraţie optimistă care nu acoperă mai nimic. Este destinată publicului care nu are nicio informaţie. Este discutabilă declaraţia de la Sibiu din punct de vedere al corectitudinii, dar liderii au vrut să dea un semnal de optimism pentru viitorul Uniunii Europene”, a declarat Traian Băsescu.

Fostul şef al statului spune că Uniunea Europeană se confrută cu o adevărată criză din punct de vedere al migraţiei.

”Uniunea Europeană este într-o criză de existenţă şi vă spune un om care timp de 10 ani a fost membru în Consiliul European şi îmi sunt cunoscute toate semnele de întrebare care trebuie să şi le pună oamenii politici şi din păcate la multe semne de întrebare au rămas ridicări din umeri. Migraţia este unul din elementele care îngrijorează cetăţenii europeni din vechile state membre. Mă refer la Germania, Franţa, Italia, Regatul Unit. Aici populaţia a ajuns să fie îngrijorată în primul rând datorită comportamentului migranţilor care deşi au venit nechemaţi nu au înţeles că una din obligaţiile migrantului e să respecte valorile culturale şi credinţa ţărilor care l-au primit. În ţări creştine nu poţi să vii să ai pretenţia la islamizarea culturii europene. Noroc că a plecat Victor Viorel Ponta de la guvernare că ne pricopsea cu o mare moschee la Bucureşti. Este o problemă, statele europene au devenit slabe în a-şi proteja cetăţenii, iar acest lucru e valorificat de nationalişti slăbind coeziunea UE”, a declarat Băsescu.

Traian Băsescu mai spune că un alt motiv de îngrijorare a europenilor îl reprezintă terorismul.

”Un alt motiv de nemulţumire al europenilor este riscul terorist pe care statele nu au reuşit să le rezolve şi din păcate va dăinui acest risc şi îmi permit să spun, va fi accentuat pentru că voluntarii care au plecat din Europa şi s-au înrolat în statul islamic acum, după ce au pierdut războiul din Irak şi Siria, se întorc acasă în grupurile de migranţi. Ei vor fi activaţi ori de câte ori e posibil. Riscul terorist e perpetuat şi prin ceea ce se întâmplă în Europa, în afară de voluntarii ISIS care se întorc acasă. Şi se întâmplă că prin multe moschei se dezvoltă propaganda jihadistă care acaparează destui tineri, iar statele UE prin politicienii lor încă merg prin varianta politcaly corect. Dar băştinaşii europeni nu sunt liberi să traiască în linişte, în pace? (…) Oamenii ăştia (migranţii – n.r.) au trecut prin frontierele UE ca prin deşert, nu i-a oprit nimeni, nu i-a întors nimeni de unde au venit”, a mai spus Traian Băsescu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-18



Parerea ta...

CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
18 Mai 2019

Vrei sa inventezi "teroristi" care nu exista? nici o problema se rezolva cu Qiombetele.Vezi ambasada USA dinBENGHAZI atacata cu rachete STiNGER de "teroristi islamisti"si ambasadorul asasinat.......dar rachetele provin din depozitele armatei dinQATAR si au fost traficate de niste"BASESTI" la negru.Toata lumea ar trebui sa se intrebe de ce simultan cu asazisul "atac terorist" din UCRAINA cu avionul MALAYSiA AIRLiNES cineva adica "BAIETII BUNI MODEL BASESCU"a pregatit tot asa niste atacuri cu rachete STINGER in LIBIA si EGIPT bineinteles impotriva avioanelor de pasageri.Numai ca datorita ambasadorului Stevens asasinat la BENGHAZI acele atacuri model "UCRAINA-MALAYSIA AIRLINES" au fost oprite.Tocmai pentru chestii dinastea se plimba ciociolina din pLESCOI pe la PARiS si prin DUBAI dar QIOMBETELE nu stie nimic.Ce sa vezi s-a aflat afacerea lui QIOMBETELE cu POROSENKO si alti mafioti si traficanti de arme.Oare unde credeti voi ca se cloceau toate afacerile astea? De ce curvele-ciocioline sunt fugite inCOSTA RICA? de ce cand se plimbau pe la PARIS trio-LESBI erau escortate de 'bodyguarzi' de la FRATII-MUSULMANI,adica cei care urmau sa doboare avioanele de pasageri din EGIPT cu rachetele lui QIOMBETELE?Votati QIOMBETELE..cel care va scapa de teroristi..HA HA HA CE GLUMA BUNA
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
18 Mai 2019

sa speram ca o sa apara cat de curand detalii picante despre SECURISTUL CONTRAINFORMATII DIE de la ANVERS....care toata viata lui numai cu TRAFIC DE ARME si ASASINATE POLITICO-MAFIOTE s-a ocupat Ca daca nu o sa te trezesti ca o sa se umple toata Europa de "teroristi" pe modelul OMAR HAISSAM fabricati in laboratoarele lui BASESCU
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
18 Mai 2019

si asa ca fapt divers...BASESCU,MAZARE,DRAGNEA,VALCOV sunt aceeasi clica de securisti DIE
AșA-I!
18 Mai 2019

Și când te gândești că lumea se uită în gura lor și încă îi mai votează...te iei cu mâine de cap!
S-AR PUTEA Să FIE AșA...
18 Mai 2019

dar UDMR-ul tot CUTRĂ E! Plus că au sprijinul americanilor și nu numai....colonia Ro.nu trebuie să miște în front!
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
18 Mai 2019

pai UDMR-ul e un fel de PSD unguresc si este mana in mana cu flausatii-CIUMA ROSIE.Dar chestia cu cimitirul dupa parerea mea este o diversiune clocita de securistii PSD ca sa stoarca cine stie ce capital electoral cu niste pungi de gunoi.Nici macar nu au doborat crucile ca sa nu faca deranj prea mare.Crezi ca un profanator real vine sa inveleasca crucile cu saci de gunoi asa cu cheltuieli minime?si sa le lipeasca cu banda adeziva nu cumva sa le deranjeze...CE DRACU E BASCALIE DE DOI BANi ELECTORALA...vrei sa vezi ce inseamna profanatori de morinte? aia vin cu buldozerul dezgroapa totul fura ce e de furat si lasa in urma numai gauri zici ca esti in Afghanistan dupa bombardamente.parerea mea -E DIVERSIUNE ELECTORALA
EșTI DEșTEPT
18 Mai 2019

mey cucuvea....s-ar părea că așa e!
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
18 Mai 2019

Daca MAzare,Udrea,Ghita,Dragnea,Valcov au toti dosare si condamnari cum de nimeni nu se atinge de Qiombetele? ca aproape toate escrocheriile pe care le-au facut au fost la comun deci fiecare e la fel de vinovat ca celalalt.Dupa parerea mea faptul ca Porosenko a fost rejectat de la putere iar in USA regimul Trump nici pomeneala sa se apropie de curvoiul Basescu,singurii care-l mai protejeaza pe Basescu sunt oligarhii rusi-evrei cu afaceri in Europa .Dar si la astia li se subtiaza ulciorul ca prea multe magarii au tot facut.Abia astept sa-l vad pe Qiorul cum da socoteala in sfarsit pentru toate porcariile si jafurile pentru care i-a tot acuzat pe altii.Oricum americanii s-au saturat de el,iar Juncker protectorul Qiombetelui deja e o fosila pe care nu mai da nimeni doua parale.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray