2019-11-22 10:37

Traian Băsescu: N-am primit niciun ban şi niciun bun de la sau în numele lui Bercea Mondial

 |  07:16
Traian Băsescu: N-am primit niciun ban şi niciun bun de la sau în numele lui Bercea Mondial

Preşedintele Traian Băsescu, a precizat marţi seara, că nu a discutat niciodată cu fratele său, Mircea Băsescu, despre dosarul lui Bercea Mondial şi nu a primit niciun ban şi niciun bun în numele interlopului. Reacţia şefului statului vine după ce postul de televiziune Antena 3 a făcut publice noi stenograme din cazul Bercea Mondial-Mircea Băsescu.

"Nu am discutat niciodată cu fratele meu, Mircea Băsescu, despre dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi nu am primit niciun ban şi niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, nici pentru vreo intervenţie de reducere a pedepsei în instanţă şi nici pentru vreo graţiere. Întocmai cum nu am primit niciodată niciun ban şi niciun bun de la nimeni pentru a interveni în vreun fel în dosare sau pentru vreo graţiere", a afirmat preşedintele Traian Băsescu într-un comunicat de presă, în care mai precizează că se referă "la ceea ce un post TV susţine că sunt stenograme din cazul Mircea Băsescu - Sandu Anghel pe care le-a difuzat marţi, 24 iunie".

Şeful statului a susţinut că pedepsele aplicate de instanţele de judecată lui Sandu Anghel şi altor membri ai familiei lui dovedesc că justiţia a funcţionat "doar sub imperativul legii".

Noi stenograme din dosarul în care este implicat Mircea Băsescu, şi care ar surprinde momentul în care s-ar fi încercat flagrantul şantajului reclamat de fratele preşedintelui Traian Băsescu au fost prezentate, marţi, de Antena 3. Postul de televiziune a indicat DNA ca sursă a documentelor, acestea neavând însă elemente de autentificare.

Familia lui Bercea Mondial l-ar fi ameninţat pe fratele preşedintelui că îl va reclama la DNA, în cazul în care nu-şi recuperează banii pe care i-ar fi dat pentru o intervenţie în favoarea interlopului. Familia lui Bercea vrea să ajungă la o înţelegere cu Mircea Băsescu, însă acesta cere timp ca să facă "nişte planuri". Anghel Izaura îi spune la un moment dat lui Mircea Băsescu să ia bani de la fratele său, însă acesta îi răspunde că nici preşedintele nu are.

Citeşte şi:  


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-06-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray