2019-10-17 18:26

Traian Băsescu: PMP a semnat două protocoale de colaborare cu COTAR

 |  13:57
Traian Băsescu: PMP a semnat două protocoale de colaborare cu COTAR

Traian Băsescu a declarat, miercuri, că Partidul Mișcarea Populară (PMP) a semnat două protocoale de colaborare cu Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) în privinţa activităţilor profesionale şi politice.

"Astăzi am semnat un protocol de colaborare în ceea ce privește activitățile profesionale, dar și activitățile politice între Partidul Mișcarea Populară și Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România. Este vorba de patronate din transporturi. Practic, avem două protocoale, unul de colaborare pe probleme ale transportatorilor, de la infrastructură, RCA, legislație și așa mai departe, și altul legat de implicarea politică a acestui patronat în activitatea PMP. Asta înseamnă că vor avea reprezentanți în toate structurile noastre, națională și locală, de la județ până la ultima organizație", a precizat președintele PMP.

Traian Băsescu a mai spus că liderul COTAR va ocupa o funcție în cadrul Consiliului Executiv Național al PMP.

"De asemenea, ne asumăm să asigurăm două locuri eligibile pentru COTAR pe listele noastre la alegerile legislative din această toamnă", a completat Traian Băsescu.

Președintele PMP a precizat că alături de reprezentanții COTAR au fost stabilite și prioritățile imediate, precum problema RCA.

"Problema RCA este una dintre marile probleme ale tuturor transportatorilor și prestatorilor de servicii, fie că vorbim de transport marfă, de transport persoane sau de taximetrie, care e tot la transport persoane. Veți vedea din lista membrilor COTAR că inclusiv service-urile sunt afiliate acestei organizații profesionale patronale, ale cărei interese vom încerca să le susținem cât mai bine și public, și în Legislativ. Acum, după fuziune, avem un număr destul de important de parlamentari care pot împinge lucrurile înainte, mai ales că Legea taximetriei este de vreo șase ani în Parlament și nu o mișcă nimeni", a afirmat Traian Băsescu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-08-03



Parerea ta...

ANONIM
03 Aug 2016

Probabil "colaboratorii" lui Traian Basescu di transporturi care l-au sprijinit si anterior in "dezvoltarea infrastructurii de transport" ?
ANONIM
03 Aug 2016

"din transporturi" ?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray