2019-10-16 22:46

Traian Băsescu: Victor Ponta a aruncat economia României în recesiune

 |  18:36
Traian Băsescu: Victor Ponta a aruncat economia României în recesiune

Liderul de la Cotroceni a criticat guvernarea Victor Ponta pentru aruncarea ţării în recesiune. În acelaşi timp, el a acuzat opoziţia şi puterea de complicitate şi iresponsabilitate.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat joi după-amiază că după toate standardele Uniunii Europene, economia României a intrat în recesiune. El a definit recesiunea ca „două trimestre succesive cu scădere a creşterii economice faţă de trimestrul anterior” şi  a acuzat proasta guvernare a Executivului condus de premierul Victor Ponta.

Potrivit lui Băsescu, recesiunea a fost adusă de reducerea investiţiilor cu 22,5% faţă de primul semestru al anului 2013, reducerea investiţiilor străine directe, multitudinea de taxe introduse pe economie şi poliţie, precum şi lipsa de proiecte pentru absorbţia fondurilor europene. „Regele e gol, iar minciunile lui Ponta şi Teodorovici nu mai pot continua. România are cea mai mare scădere din Uniunea Europeană”, a declarat preşedintele României.

Liderul de la Cotroceni a mai spus că, deşi a avut toate condiţiile de stabilitate macroeconomică preluate de la Guvernul Emil Boc, guvernarea Ponta s-a dovedit a fi incapabilă să împiedice intrarea României în recesiune economică. Băsescu a spus că intervenţia este un „semnal de alarmă” şi a atras atenţia că încă nu este prea târziu pentru a evita intrarea în criză.

Preşedintele Băsescu a acuzat opoziţia şi puterea de complicitate în demagogie prin insistenţa asupra reducerii CAS-ul. Şeful statului a explicat că România nu are resurse şi golul de resurse creat  prin reducerea CAS-ului ar fi mult prea mare şi ar băga economia în criză. „Ieşirea din criză se va face pe spinarea românilor, dacă apucăm să intrăm în criză!” a mai avertizat şeful statului.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-08-14



Parerea ta...

E-ADEVARAT, DAR LASATI...
14 Aug 2014

CA CAM ASa, ati facut toti! Acum, v-aratati cu degetu' (ala aratator, amenintator unul catre altul, si ala din mijloc, falnic - catre noi!
PANA UNA, ALTA...
14 Aug 2014

vreau sa vad facut public, Pactul Diavolului - Pactul de coabitare! Ce ziceti? Va bagati?! Poate de-acolo reiese clar motivele aruncarii tarii in recesiune, complicitatea si iresponsabilitatea partilor (putere si 'opozitie')!
PT.TOTI TOV.DE LA BUC.:
15 Aug 2014

Am inteles! suntem in rahat! Dar atunci, cum explicati faptul ca exista un Document din care reiese ca Romania are de primit zeci de miliarde de euro, de la Cuba (1,2 miliarde de ruble), fosta URSS (200 milioane de dolari), Germania (19 miliarde de euro) - toate, aratate in analiza economistului romano-elvetian Radu Golban! Articolul a fost publicat in Ziua news...de ce nu se vorbeste despre el?!
DE CE NU A RASPUNS
15 Aug 2014

tov.Ponta adresei nr. 13567/01.09.2012 inaintate Secretariatului General al Guvernului, in care se cerea, (pe baza analizelor economistului specialist in politici economice monetare), institutiilor abilitate (Min.Finante, BNR, Min.de Externe) sa ceara (in conditiile de CRIZA a Ro), plata datoriilor catre Romania, a urmatoarelor tari debitoare: 1. Sudan ( datorie catre Romania de 169,8 milioane USD); 2. Libia (45,5 milioane USD); 3.Nigeria (12,5 milioane USD); 4. Somalia (2,5 milioane USD); 5.Tanzania (0,1 milioane USD); 6.Cuba (1,2 miliarde ruble netransferabile); In total, aceste datorii insumate la 23,04 milioane USD si 1,2 miliarde de ruble, NU AU FOST NICIODATA REGLEMENTATE DE STATUL ROMAN cu statele mentionate mai sus, ca sa ne tina la piciorul broastei (adica, in saracire) si continua SARACIRE prin alte si noi imprumuturi catre FMI si Banca Mondiala, PENTRU CA ASA VOR POLITICIENII post-decembristi!
TOATE ACESTE CREANTE,
15 Aug 2014

pot fi recuperate rapid (in termen de 6-24 luni), luand in considerare faptul ca noi am fost sesizati de aceste valori chiar de specialistii in domeniu din Rusia (cazul CAER) sau de catre expertul in economie si politica monetara Radu Golban (cetatean german, nascut in Ro, cu domiciliu in Elvetia) care a facut publica descoperirea sa, inca din mai 2010 prin mass-media din Ro.si Germania, inaintand nenumarate adrese Presedintiei, Guvernului, Min.de Finante si BNR, in anii 2010 si 2011;
S-O LUAM PE RAND:
15 Aug 2014

"De unde provin zecile de miliarde de euro Potrivit documentului înregistrat la Secretariatul General al Guvernului în 4 septembrie 2012, țara noastră are de recuperat datorii de zeci de miliarde de dolari. Acestea se compun din creanțele și vârfurile de sarcină provenite din schimburile comerciale și economice reglementate prin acordurile CAER, derulate până la sfârșitul anului 1989, precum și din rublele convertibile și „invalutare”, pe care România le-a făcut într-o fostă bancă de stat din fosta URSS. Precizăm că, în Convenția din 22 octombrie 1963, privind decontările multilaterale în ruble transferabile și organizarea Băncii Internaționale de Colaborare Economică se precizează, la articolul 3, că Republica Socialistă Română a avut o cotă de participare de 16 milioane de ruble în capitalul statutar al băncii. În același text de lege se arată că o rublă transferabilă are un conținut în aur pur de 0,987412 grame, ceea ce presupune aproximativ 15,7 tone de aur aferente celor 16 milioane de ruble."
ÎN ACELAșI DOCUMENT
15 Aug 2014

se vorbește și despre acordurile companiei Tarom, între 1972 și 1989, prin care Tarom are dreptul de a primi, tot cu titlu gratuit, pe o durată de 10 ani, cantități importante de kerosen și lubrifianți, dar și despre dreptul țării noastre de a primi trei milioane de tone de țiței pe an, respectiv trei miliarde de metri cubi de gaze naturale, timp de 25 de ani, în baza investițiilor și acordurilor guvernamentale semnate între 1982-1989. Totodată, se face referire și la înțelegerile, acordurile, memorandumurile și asocierile perfectate în perioada 1980-1989 între diferite societăți de stat din cadrul fostei URSS și foste societăți de stat, specializate în comerțul exterior, din România, prin care țara noastră ar trebui să primească o parte din beneficii după 10 sau 20 de ani de exploatare a investiției respective, sub formă de acțiuni, comisioane sau participații la asociații sau sub alte forme de asociere. Datorită faptului că din 1990 și până acum nicio instituție din România nu a mai urmărit derularea acestor proiecte, valorile care ar trebui să revină țării noastre sunt foarte mari.
TOTODATă, SE FACE REFERIRE
15 Aug 2014

la acordul comercial dintre România interbelică și Germania, prin care avem de încasat de la statul german o datorie de circa 19 miliarde de euro. Trebuie să primim 1,2 miliarde de ruble transferabile Anterior semnării pactului de coabitare, oficialii de la Ministerul de Finanțe au susținut – în „Raportul privind creanțele României la 30 iunie 2012 provenite din activitatea de export, cooperare economică internațională și alte acțiuni externe, derulate înainte de 31 decembrie 1989″ – că țara noastră a recuperat aproape 80% din creanțele pe care le aveau celelalte țări, pe care le evaluau la circa numai 1,1 miliarde de dolari. În același document s-a vorbit și despre 1,2 miliade de ruble transferabile pe care trebuie să le primmi înapoi de la autoritățile din Cuba, care au respins însă toate „propunerile părții române privind soluționarea datoriei”.
DUMNEZEU (COSTICĂ)
15 Aug 2014

TOȚI CRIMINALII, INDIFERENT DE GAȘCA POLITICĂ, ÎN CAP CU ILIESCU, ROMAN, VOICAN, MELEȘCANU, TĂRICEANU, BĂSESCU, BOC,HUDREA, MACOVEI,CIORBEA, VEREȘTOY, HUNOR,TOKEȘ, PONTA, DRAGNEA, ZGONEA, OPREA ETC.,ETC.,CARE AU DISTRUS ȚARA ȘI AU SUPUS POPORUL LA GENOCID, PRIN ÎNFOMETARE ȘI MIZERIE GENERALĂ, TREBUIE ȘBILȚUIȚI PT. CRIMA DE: ÎNALTĂ TRĂDARE! DEȘTEAPTĂ-TE, ODATĂ, ROMĂNE!
ÎN îNCERCAREA DE A RECUPERA
15 Aug 2014

aceste ruble, reprezentanții Ministerului Finanțelor au susținut că „se va ține seama și de opțiunea privind participarea directă la eventualele negocieri viitoare dintre creditorii membri ai Clubului de la Paris și Cuba”, însă tot ei au afirmat că „având în vedere condițiile politice, precum și faptul că această țară nu este membră a Fondului Monetar Internațional, Clubul de la Paris nu se poate implica direct, cu toate că în anii `90 au existat încercări de negociere cu autoritățile cubaneze, fără a se obține rezultate concrete”. Rusia și-a recunoscut datoria! Autoritățile de la Kremlin și-au asumat înapoierea creanțelor pe care fosta URSS le avea față de partenerii săi, în special statele ce au avut un regim socialist, punând condiția să dețină toate datoriile pe care URSS le avea de recuperat de la țările din lumea a treia.
ÎN MAI 2013, OFICIALII DE LA
15 Aug 2014

au rambursat Serbiei și Slovaciei datoriile pe care le avea fosta Uniune Sovietică și care proveneau din Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER). Sumele au fost de ordinul a 288,8 milioane de dolari, respectiv 1,7 miliarde de dolari. Precizăm în acest caz că analiștii economici apreciază că este un lucru interesant și, totodată, încurajator și pentru România faptul că Slovacia a primit înapoi banii ce-i reveneau din fostul CAER, întrucât Slovacia este, asemeni țării noastre, membră în Uniunea Europeană, dar și membră a zonei euro. În ceea ce privește datoria Rusiei față de România, jurnaliștii de la Kremlin au precizat că țara noastră trebuie să primească peste 200 de milioane de dolari și că autoritățile rusești au recunoscut această creanță și chiar au început negocierile cu oficialii de la noi. Într-un articol publicat în ziarul Pravda se spune că această datorie este de când muncitorii români au participat la construcția unei fabrici de exploatare și prelucrare de la Krivoi Rog, însă din cauza faptului că în prezent întreprinderea se află în Ucraina, procesul de plată a creanței este complicat, însă banii vor fi înapoiați.
REF LA DATORIA PE CARE ROMâNI
15 Aug 2014

o are de recuperat de la Rusia prin prisma CAER, analistul economic Radu Golban ne-a spus: „La sfârșitul războiului, modelul de clearing a fost preluat de Uniunea Sovietică, pentru că a fost modelul hegemonului: te obligă să-i furnizezi mărfuri, îți promite că îți dă în schimb ceva, ceea ce nu vezi niciodată. Este forma de legalizare a unui comerț care are la bază o idee efectiv de exploatare economică și politică. În barter-ul cu Uniunea Sovietică – România fiind țară fondatoare a modelului CAER – România a participat la banca CAER-ului care a fost un model similar cu Casa de Compensație de la Berlin. În această Casă de Compensație s-o numim, bancă CAER, care există și astăzi, care ținea evidența comerțului intra-CAER, România a avut la finele anului `89 un disponibil de câteva sute și mii de tone de petrol, de produse feroase, neferoase etc. Tot ce revenea României prin comerțul intra-CAER. Știu că, de exemplu, doar petrolul la care avea România dreptul din disponibilul de la banca CAER este undeva la 50-60 de miliarde de dolari”.
DE UNDE NE DATOREAZă GERMANIA
15 Aug 2014

19 miliarde de euro?! Contactat de ZIUAnews, analistul economic Radu Golban ne-a explicat cum a descoperit datoria pe care țara noastră o are de primit de la Germania, în valoare de circa 19 miliarde de euro, dar și care sunt dovezile ce stau la baza afirmațiilor lui: „În cadrul pregătirii mele pentru teza de doctorat, am consultat surse istorice de colaborare monetară. Am găsit întâmplător o uniune de clearing, despre care nu mai auzisem niciodată în vreun curs la facultate și mi-a stârnit curiozitatea. Am descoperit că România făcea parte de această uniune monetară. Am văzut că particularitatea acestei uniuni monetare germane, care a început în 1936, consta într-un sistem barter: România trebuia să trimită mărfuri către Germania, în special produse agricole, feroase, neferoase și petrol și avea în valoarea acestor produse exportate în Germania un disponibil la așa-zisa Casă de Compensație a Germaniei – centrala uniunii de clearing (…) Pentru că România exporta mai mult în Germania decât importa, datorită războiului, la Berlin a fost un disponibil mai mare în mărci al României decât al Germaniei.
ROMâNIA A CăUTAT
15 Aug 2014

de mai multe ori, începând cu `39-`40 să limiteze creșterea accelerată a acestui disponibil la Berlin, dar nu a reușit decât parțial. Germania, la un moment dat, a început să ne plătească câteva produse în aur. Asta a făcut ca disponibilul de la Berlin să crească mai încet, dar el tot a crescut. (…) Toate aceste tranzacții între Germania și România au rămas în evidența ce aparține Băncii Reglementelor Internaționale, care este Banca Centrală a Băncilor Centrale. Arhiva este publică. În arhive veți găsi că: . Cu toate aceste instrumente, când s-a încheiat taraba, spus așa simplist, la sfârșitul războiului, în contul României a rămas un miliard de mărci imperiale, în septembrie 1944, când a fost închisă Casa de Compenasație.
ÎN 1947, ROMâNIA
15 Aug 2014

a semnat un tratat de pace cu aliații. În articolul 28 al Tratatului de pace cu Germania, alineatul 4, România spune în felul următor: (…) Cum să pun o capcană, să numim așa, sau cum să scot eu din gura Guvernului german valabilitatea tratatului din `36 și cum să-i fac să admită că noi nu am renunțat la datorie prin tratatul de pace din `47 de la Paris? I-am întrebat în felul următor, printr-o interpelare parlamentară în Bundenstag, dacă România a renunțat prin tratatul din 23 martie 1939 la drepturile dobândite la care face referire tratatul de pace din `47. Am primit cel mai bun răspuns: acel tratat a fost semnat în `39, dar a fost ratificat în `40, așa că este în perioada în care România renunță la drepturile dobândite, pentru că este după data de `39 cum prevede articolul 28, alineatul 4, din tratatul de la Paris”.
CREANțA GERMANIEI,
15 Aug 2014

disputată în Bundestag Ulla Jelpke – economist, sociolog și jurnalist -, purtătoarea de cuvânt a partidului german „Stânga” (Die Linke) – este membră a Bundestag-ului chiar din 1990, practic a șase din cele șapte legislaturi din ultimii 24 de ani, cu o pauză între 2002 și 2005. În 2010, Ulla Jelpke a fost parlamentarul german care a susținut la nivelul cel mai înalt cauza economistului româno-elvețian Radu Golban, privind o posibilă uriașă datorie a Germaniei, din perioada nazistă, către statul român. Aceasta a interpelat Ministerul de Finanțe al Germaniei cu privire la posibila datorie a RFG către România. Pe 16 august 2010, Finanțele de la Berlin au răspuns printr-o adresă oficială, semnată de secretarul de stat Steffen Kampeter, negând eventualitatea acestei datorii. Pe 23 august 2010, Ulla Jelpke a notificat Parlamentul german despre demersul ei în favoarea elucidării datoriei către România, subliniind îndoielile personale privind corectitudinea răspunsului Finanțelor germane.
POTRIVIT ULLEI JELPKE,
15 Aug 2014

răspunsul Finanțelor, care se referă exclusiv la perioada războiului, conține „incertitudini vădite” și tema ar necesita revizuiri obligatorii. În încheierea intervenției sale, parlamentarul german sugera că banii ar trebui plătiți României pentru recompensarea victimelor Regimului Antonescu. (A.C.)
ASA CA,
15 Aug 2014

SARACA TARA BOGATA, numita Romania care are conducatori tembeli si rau-intentionati care nu stiu sa-si scoata parleala pe linie politico-economica, atunci cand trebuie, mai ales cand situatia O CERE...fara a baga in boala romanii cu recesiunea lu'peste, cu amenintari de neplata a salariilor, a majoritatii pensiilor, pentru ca nu vrea intunecatul ala de la BNR sa miste, nici aia de Finante, nici Tonta-cul, nici Basescu, niciun partid, de stanga sau de dreapta! TREZITI-VA MAI! Bani sunt - DE LUAT, nu de dat, NICI DE IMPRUMUTAT!
APEL CATRE RARES BOGDAN:
15 Aug 2014

Stimate jurnalist! Astept cu sufletul la gura sa deschideti subiectul asta la "Jocuri de putere" , chemand (prin telefon, macar) pe cei amintiti mai sus, sa raspunda IN DIRECT, de ce nu vor sa recupereze pentru Romania datoriile imense a statelor amintite mai sus, justificand DE CE NU AU FACUT-O PANA ACUM si, DE CE N-O FAC DE-ACUM INCOLO...
MANIX
15 Aug 2014

Cred ca Ponta a aruncat Romania in recesiune,dar te rog frumos domnule presedinte,nu face matale eforturi sa o ridici.Stim cam la ce te-ar duce tartacuta.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray