2019-09-21 16:21

Traian Băsescu: Victor Ponta a fost un bărbat number 1. A sacrificat-o pe Ioana Petrescu

 |  12:17
Traian Băsescu: Victor Ponta a fost un bărbat number 1. A sacrificat-o pe Ioana Petrescu

Președintele Traian Băsescu a declarat miercuri, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că ministrul Finanţelor a venit „dezarmată” la întâlnirea de la Palatul Cotroceni, în care s-a discutat despre reducerea CAS cu 5%. Şeful statului a ţinut să precizeze că, premierul Victor Ponta a fost „un bărbat number 1”, deoarece „a sacrificat-o” pe Ioana Petrescu „după ce i-a tăiat toate pârghiile”.

”Doamna ministru a venit dezarmată la întâlnire. Primul ministru a luat-o la negocieri, deși știa că i-a tăiat orice pârghie să reducă CAS-ul. Prima dată a zis că vine singur, dar pe urmă și-a dat seama că cineva trebuie să dea răspunsuri. A fost un bărbat number 1, Victor Ponta! A lăsat-o pe doamna ministru dezarmată după ce i-a tăiat toate pârghiile”, a afirmat preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statului a mai spus că, premierul Victor Ponta „a sacrificat-o” pe Ioana Petrescu şi a aruncat-o „în gura lupului”.

„Eu sunt convins că această doamnă este bine echipată din punct de vedere teoretic. Marea problemă a dânsei este lipsa de practică, adică a venit prea repede în funcția de ministru. Eu aș fi mai îngăduitor cu dânsa, decât cu premierul. Ea a fost un om folosit la întâlnire și a aruncat-o în gura lupului. Lipsa de caracter a lui Victor Ponta s-a văzut din modul în care a sacrificat-o pe doamna ministru și pe urmă a încercat să o compenseze, dar a fost bărbat aevărat Victor Ponta. Eu nu aș fi făcut niciodată asta unui bărbat, cu atât mai puțin unei femei!”, a precizat preşedintele Traian Băsescu. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-07-16



Parerea ta...

HAHAHA!
16 Iul 2014

Ponta- chinezu'se uita-n tavan, gandindu-se: "Cade, cade, sau nu cade... para malaiata in gura (mea) natafleata ori, macar MTO-ul?!"
MINISTREASA,
16 Iul 2014

zici ca-i din tabloul "MONALISA" sau, mai autohton (de pe la noi) "MONA, care mulge vaca (finantista)"!
'NORMAL' CA A SACRIFICAT-O!
16 Iul 2014

Mesajul non-verbal, spune totul: dupa pozitia picioarelor, nu erau in TANDEM! Pozitia corpului lor, aratau ca nu se 'priveau', IN OGLINDA, adica - nu erau compatibili (in idei), nu erau pe aceasi lungime de unda!
PRACTICA, II LIPSESTE
16 Iul 2014

Monalisei! Pacat ca s-a bagat acolo, unde trebuie sa fii TARE!
ANONIM
16 Iul 2014

la 34 de ani cu ce realiyari se lauda ? Pe unde a lucrat? Sau a stat pe burse 15 ani!!!
CITITOR
16 Iul 2014

pe site-ul Min F nu apare cv-ul doamnei ministru!!! ce vechime in munca are?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray