2019-10-15 06:58

Tudorel Toader: Voinţa premierului este decisivă în privinţa remanierii

 |  08:53
Tudorel Toader: Voinţa premierului este decisivă în privinţa remanierii

Tudorel Toader susține că va prezenta românilor adevăratele motive care au dus la înlăturarea sa de la Ministerul Justiției. Toader ministerul pe un butoi de pulbere. Procedura de selecţie a unui nou procuror şef al parchetului general rămâne în aer, iar, la DNA, Nistor îşi va prelungi mandatul interimar până când noul ministru îşi va prelua funcţia.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a explicat că a discutat aseară cu premierul Viorica Dăncilă, cea care nu i-a cerut să demisioneze, dar din moment ce au fost trimise propunerile noilor miniștrii la Cotroceni, demisia lui rămâne fără obiect.

"La momentul în care am stabilit că voi merge la 9.30, nu se trimiseseră la Cotroceni propunerile. Eu nu pot să vă cer demisia, dumneavoastră apreciați, vă gândiți și mă anunțați. Am văzut și eu unele exprimări, ieri, dar dacă a trimis propunerile, demisia mea rămâne fără obiect.

Premierul are rolul decisiv în procedura de revocare/numire a unui ministru. Eu am deplina convingere că Guvernul României nu aparține nici președintelui, nici Parlamentului. Bineînțeles, primești voul de încredere în Parlament, dar convingerea mea este că voința primului ministru nu că primează, este decisivă în privința remanierii.", a declarat Tudorel Toader.

Tăriceanu: Toader a făcut multe lucruri. Niciun ministru în ultimii zece ani n-a avut curajul să-i clintească un fir de păr lui Kovesi

Ministrul Justiției Tudorel Toader a afirmat joi că pleacă mulțumit din minister. "Am făcut parte din trei guverne", a precizat Toader, adăugând că nu poți mulțumi pe toată lumea.

"Eu am fost doi ani și două luni ministru al Justiției. Spunea cineva că aș fi undeva peste jumătatea mandatului. Prin urmare, eu cred că mi-am îndeplinit obligațiile. Niciodată nu poți să mulțumești pe toată lumea și plec mulțumit de experiența pe care am dobândit-o. Sigur că n-am venit la minister să dobândesc experiență. Am venit la minister să pun în aplicare experiența pe care am avut-o, pe care o am de fost judecător CCR. A fost o echipă frumoasă, am făcut parte din trei guverne. Eu am avut continuitate, am fost onorat și categoric nu poți mulțumi pe toată lumea", a spus Toader.

Tudorel Toader nu comentează numirea lui NicoliceaMinistrul remaniat al Justiției, Tudorel Toader, a explicat că ar face o mare greșeală să se pronunțe asupra înlocuitorului său, Eugen Nicolicea. În trecut, Tudorel Toader s-a pronunțat asupra profesionalismului celor care făceau parte din sistemul de justiție, iar faptul că acum a ales să nu se pronunțe sugerează părerea acestuia despre Eugen Nicolicea.

"Trebuie să întrebați pe cei care l-au propus, pe cei care l-au numit. Eu îl cunosc în limita relațiilor instituționale și aș face o mare greșeală să mă pronunț.”, a declarat Tudorel Toader.

Augustin Zegrean: "Preşedintele nu poate să respingă revocarea, dar nu are un termen"PSD a decis, miercuri, să îi retragă sprijinul politic lui Tudorel Toader şi să propună numirea în fruntea Ministerului Justiţiei a deputatului Eugen Nicolicea. Acum această propunere va merge la preşedintele Klaus Iohannis care trebuie să emită decret de revocare, respectiv numire., Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, a arătat că preşedintele nu poate să respingă o revocare a unui ministru, dar în acelaşi timp nicio lege nu prevede un termen pentru a emite decretul.

Cât priveşte, numirea unui nou ministru, preşedintele are dreptul de a refuza o numire o singură dată, dar, în acelaşi timp, dacă invocă motive legale poate respinge numirea de câte ori are argumente.

"Nu poate să respingă revocare, numirea poate să o respingă o singură dată. Aşa zice Curtea Constituţională, dar deja lucrurile astea sunt un pic depăşite cu o singură dată. Pentru motive legale poate să respingă de câte ori vrea el şi avem de curând acest exemplu cu doamna Vasilescu până s-a săturat ea şi nu a mai vrut. Preşedintele poate să refuze numirea, poate să o refuze pe motive legale de câte ori vrea el. Nu există un termen scris nicăieri, nici în Constituţie nici în lege, cu legătură cu aceste probleme.

Nu este un termen nici la revocare, dar el nu poate să refuze revocare pentru că primul-ministru este cel care hotărăşte cu cine face guvernul. Dacă primul-ministru nu mai vrea să lucreze îl dă deoparte şi face o nouă numire.", a declarat Augustin Zegrean.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-04-18



Parerea ta...

ANTIMAFIA
18 Apr 2019

Romania distrusa-Jocurile Foamei.Sa stie UEsi SUA :Romania singura tara din lume fara justitie.Ccr Iccj Dna in slujba infractorilor.Se va ajunge la razboi civil.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray