2020-08-10 12:01

UPDATE. MRU şi-a făcut partid şi a fost ales preşedinte

 |  14:21
UPDATE. MRU şi-a făcut partid şi a fost ales preşedinte

UPDATE 14:31. Mihai-Răzvan Ungureanu, copreşedinte al Iniţiativei Civice de Centru Dreapta, a fost ales, vineri, în cadrul Convenţiei Naţionale extraordinare a Partidului Forţa Civică, în funcţia de preşedinte al partidului.

Totodată, Adrian Iuraşcu a devenit prim-vicepreşedinte al PFC, iar deputatul PDL Ştefan Pirpiliu secretar general al formaţiunii.

Secretari generali adjuncţi au fost aleşi Gheorghe Moisescu şi Valentin Suvar, iar secretari executivi Despina Munteanu şi Denis Silviu Soare.

Pentru funcţiile de vicepreşedinţi au primit votul Convenţiei Naţionale: Ion Bazac, Gabriel Biriş, Florin Bolchiş, Radu Botezatu, Sergiu Fendrihan, Ionaşcu Daniel Cătălin, Dănuţ Liga, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Ioan Mircea Hâncu, Cristian Dan Popescu, Marian Săniuţă, Adrian Semcu, Smaranda Vornicu. Trezorier al PFC a devenit Sorin Pârcălabu.

Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat, vineri, înainte de aflarea rezultatului votului, că hotărârea este ca la alegerile parlamentare să se meargă alături de celelalte formaţiuni din alianţa de centru-dreapta.

”În cazul în care în urma votului echipa cu care ne prezentăm urmează să conducă partidul hotărârea noastră este de a participa alături de celelalte partide prezente deja în arhitectura platformei de dreapta, împreună într-o alianţă electorală, în campanie la victoria din 9 decembrie. Şi, în continuare, cu speranţa că alianţa noastră nu va pregeta să participe şi la înfruntările electorale următoare, că e vorba de europarlamentare, prezidenţiale, alegeri locale parţiale şi cu ajutorul lui Dumnezeu până-n 2016 cel puţin”, a afirmat Mihai-Răzvan Ungureanu.

Fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu este singurul candidat la preşedinţia Partidului Forţa Civică, anunţul fiind făcut vineri la Convenţia Naţională a partidului.

Preşedintele formaţiunii, Adrian Iuraşcu, a anunţat că mandatul actualei conduceri încetează, iar el va candida pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PFC.

Pentru funcţia de secretar general candidează deputatul Ştefan Pirpiliu iar pentru funcţiile de secretar general adjunct - Gh. Moisescu şi Valentin Suvar.

Pentru funcţiile de secretar executiv candidează Despina Munteanu şi Denis Silviu Soare.

Pentru funcţiile de vicepreşedinţi candidaţii sunt: fostul ministru al Sănătăţii Ion Bazac, Gabriel Biriş, Florin Bolchiş, Radu Botezatu, Sergiu Fendrihan, Ionaşcu Daniel Cătălin, Dănuţ Liga, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Ioan Mircea Hâncu, Cristian Dan Popescu, fostul ministru social-democrat al Internelor Marian Săniuţă, Adrian Semcu, Smaranda Vornicu. Ca trezorier este propus Sorin Pârcălabu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639576-03-01



Parerea ta...

VASILE
08 Sep 2012

D-nul MRU odata ajuns presedinte al fomatiunii civice ( partid politic nu se poate numi) trebuie sa tina cont ca in interiorul ei sa fie admisi numai si numai oameni care au valoare morala cel putin egala cua sa. Altfel se creeaza o adunatura de indivizi cu interese ca in asazisele partide politice din Romania. Daca aceasta organizatie va primi nume de partid cu o anumita doctrina , banuiesc , de dreapta, atunci si mai mult , cei care o conduc trebuie sa fie trup si suflet la integritatea morala a celor care acced spre ea. Eu osa fiu foarte atent la acest lucru si voi vota in cunostinta de cauza. Pana acum nuam votat niciodata in 63 de ani.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz