2020-01-24 02:16

Victor Ponta: În Anul Brâncoveanu trebuie să privim spre viitor şi să învăţăm din sacrificiul acestui conducător român

 |  11:19
Victor Ponta: În Anul Brâncoveanu trebuie să privim spre viitor şi să învăţăm din sacrificiul acestui conducător român

Premierul Victor Ponta a precizat sâmbătă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că în „Anul Brâncoveanu” trebuie să privim spre viitor şi să învăţăm „din caracterul, înţelepciunea şi sacrificiul” acestui mare conducător român.

''Mă bucur ca pot contribui la marcarea celor 300 de ani care s-au scurs de la martiriul lui Constantin Brâncoveanu. În 2013, am dezvelit la Muzeul Yedikule din Turcia placheta dedicată domnitorului Brâncoveanu și celor patru fii ai săi, un gest pe care l-am văzut ca pe o reconciliere cu istoria”, a precizat prim-ministrul.

Victor Ponta a mai afirmat că în „Anul Brâncoveanu” trebuie să privim spre viitor.

„Acum, în ''Anul Brâncoveanu'', cred că trebuie să privim spre viitor și să învățăm din caracterul, înțelepciunea și sacrificiul acestui mare conducător român. Este un semn de respect și o dovadă a mândriei pe care o simțim, ca români, față de valorile noastre autentice'', a precizat premierul Victor Ponta. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-08-16



Parerea ta...

TU TI-AI PUNE
16 Aug 2014

capul pe butuc pt.poporul roman, numai la modul virtual, sacrificand in viitor (pentru idee)doar niste neuroni special emotionati :)))
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray