2020-01-24 01:05

Victor Ponta: Traian Băsescu va primi în septembrie legea pentru reducerea CAS

 |  16:20
Victor Ponta: Traian Băsescu va primi în septembrie legea pentru reducerea CAS

Liderul social-democrat Victor Ponta a dat asigurări că parlamentarii PSD vor vota în scurtă vreme legea pentru reducerea CAS. El a precizat că președintele Băsescu va fi nevoit să o semneze.

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la Bistrița, că proiectul de lege privind reducerea CAS va fi votat luni în Senatul României. „Luni se dă votul final la Senat. De la Senat merge la Camera Deputaţilor, iar după ce votează şi Camera Deputaţilor, preşedintele României nu mai are voie să respingă proiectul, trebuie să-l promulge, cu excepţia situaţiei în care va sesiza Curtea Constituţională”, a explicat premierul. Șeful Guvernului a mai precizat că, din calculele sale, în perioada 10-15 septembrie Traian Băsescu va primi legea spre promulgare. „Preşedintele va avea legea revotată pe biroul său şi nu mai poate, de data aceasta, să o respingă”, a spus Ponta.

Ilie Sârbu, președintele grupului PSD din Senat, a anunțat lunea trecută că reexaminarea legii privind reducerea CAS cu 5% de la 1 octombrie se amână cu o săptămână, informează Mediafax. Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, a respins cererea liderilor PDL și PNL pentru organizarea unei sesiuni extraordinare pe 19 august în vederea discutării reducerii contribuției la asigurările sociale.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-08-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray