2020-07-11 11:33

Violeta Alexandru se declară în favoarea VOTULUI electronic

 |  19:39
Violeta Alexandru se declară în favoarea VOTULUI electronic

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a declarat joi că este de acord cu introducerea votului electronic, inclusiv la alegerile locale.

"Eu sunt pentru votul electronic, inclusiv la alegerile locale. Experienţa din această perioadă ne-a arătat că facem faţă la decizii luate în termen scurt, personal, am încredere în Autoritatea Electorală şi mai ales în Serviciul de Telecomunicaţii Speciale că ar putea să genereze o soluţie tehnică. Până nu punem punct acestei apetenţe pe care unii o au, de a crea o psihoză în jurul posibilităţii de a se fura, cred că nu ar fi bine să îi dăm drumul proiectului, până nu agreăm că minimizăm la maxim eventualele erori şi că avem încredere toţi şi că nu transmitem în spaţiul public tot felul de mesaje alarmiste, care vor duce şi investiţia de timp, de resurse şi toată buna credinţă într-un punct de blocaj", a spus Violeta Alexandru la dezbaterea online "Organizarea alegerilor în timpul pandemiei. Scenariile partidelor politice", organizată de Expert Forum.

Ea a adăugat că la PNL Bucureşti campania electorală va fi total transparentă, pentru că organizaţia pe care o conduce are "o echipă decisă să lucreze corect, eficient, transparent, indiferent de perioadă".

"Mă aştept să apară nişte schimbări în strategiile noastre de campanie, având în vedere situaţia actuală şi anume vom evita, cel mai probabil, activităţile cu public numeros, activităţile care presupun prezenţa mai multor oameni în acelaşi spaţiu (...) şi atunci ne rămân alte instrumente practicate deja, doar că trebuie să le dăm o mai mare importanţă. (...) Vom lucra, cel mai probabil, în activităţi cu public redus, adică vom continua să mergem să ne întâlnim cu alegătorii, dar cu nişte condiţii stricte în care vom putea să stăm de vorbă, nu pot spune că vom elimina complet. Nu vom face exces de bani, nu sunt pentru o campanie opulentă, (...), o să pun accent pe alte elemente pe care îmi permiteţi să nu le divulg, dar în mod clar ţin foarte mult să nu epatăm (...), chiar nu este cazul şi nici nu mă caracterizează să consum resurse", a menţionat Violeta Alexandru, conform Agerpres.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-06-04



Parerea ta...

VIOREL
05 Iun 2020

Votul electronic securizat precum accesul la contul bancar este o solute sigura si rapida. Acum daca se va cadea de acord intre organizatori ca daca nu vrea Dorneanu sau Renata Weber este gata... De prea multe democratie decide CC si Avocatul poporului,aparatori fara obraz ai coruptilor...
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz