2019-07-17 15:55

Viorica Dăncilă dă startul REMANIERII în Guvern. Ce se va întâmpla cu principalii miniștri

 |  23:41
Viorica Dăncilă dă startul REMANIERII în Guvern. Ce se va întâmpla cu principalii miniștri

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că de săptămâna viitoare va începe o evaluare pe fiecare minister în parte şi, ulterior, la finalul analizei, se va decide care miniştri vor fi remaniaţi şi care vor rămâne în funcţie. Conform unor surse din PSD, în fruntea listei se află ministrul de Interne, Carmen Dan şi ministrul Agriculturii, Petre Daea.

"Legat de remaniere, (...) de săptămâna viitoare începem evaluarea pe fiecare minister în parte, astfel încât atunci când vom face o remaniere asta va fi raportată la măsurile din programul de guvernare, la activitatea fiecărui ministru, la modul în care a comunicat măsurile pe care le-a luat şi pe urmă vom vedea unde vom remania şi unde vom merge cu acelaşi ministru. Remanierea nu este pentru o persoană sau alta, nu s-a discutat, am văzut că în spaţiul public au apărut deja câteva nume de miniştri. Nu a fost nicio discuţie până acum referitoare la un ministru sau altul", a spus Viorica Dăncilă, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Brăila.

Întrebată dacă programul de guvernare va rămâne acelaşi, preşedintele PSD a precizat: "După cum ştiţi, programul de guvernare este votat în Parlament, deci el nu poate fi schimbat, dar anumite măsuri pot fi ajustate. Au trecut doi ani de zile, poate ceea ce a fost valabil în 2016 nu se mai pliază pe realitatea din 2019 şi atunci şi vom ajusta măsurile în funcţie de ceea ce îşi doresc cetăţenii", scrie Agerpres.

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, alături de preşedintele executiv al partidului, Eugen Teodorovici, şi secretarul general Mihai Fifor, a participat la şedinţa Comitetului Executiv Judeţean al Organizaţiei PSD Brăila.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-06

In legatura cu acest articol...

Codruța Kovesi, la un PAS de funcția de PROCUROR șef european

Viorica Dăncilă NU exclude varianta ca PSD să o susţină pe Kovesi procuror-șef european

Viorica Dăncilă face ANUNȚUL zilei: Cine sunt potențialii PREZIDENȚIABILI ai PSD

Viorica DĂNCILĂ, replică pentru Codrin ȘTEFĂNESCU: „Trebuia să se facă scenarist…”. Ce spune despre existența unei „liste negre” în PSD




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray