Dăncilă a precizat că, dacă Iohannis ar fi fost prezent, i-ar fi dăruit trei lucruri: Tricolorul României, Constituţia şi Biblia.
”Am considerat normal, democratic corect şi necesar ca românii să vadă această dezbatere. Domnul Iohannis este absent, aşa cum a fost absent în cei cinci ani la Cotroceni. Atitudinea este dezamăgitoare”, a spus Dăncilă.
Dăncilă a afirmat că un preşedinte trebuie să aibă tricolorul în inimă, Constituţia României este ”legea fundamentală pe care trebuie să o respectăm toţi şi pe care Iohannis a călcat-o în picioare”, iar Biblia, ”pentru că un om care crede în Dumnezeu este un om bun”, scrie News.ro.
”Am să-i pun pe pupitru cele trei daruri şi sper ca acestea să ajungă la domnia sa”, a spus Dăncilă.
Apoi, Dăncilă le-a transmis românilor un ”mesaj din suflet” prin care le-a cerut să-i acorde încrederea.