”Voi rămâne alături de PSD, voi rămâne alături de echipă, am preluat interimar OFSD, voi fi foarte implicată în programul PSD şi voi fi alături de noua conducere”, a declarat Viorica Dăncilă.
Întrebată dacă va candida pentru şefia PSD, Dăncilă a negat: „Nu, nu voi mai candida. Am de gând să candidez în schimb la şefia organizaţiei de femei a PSD”.
Fostul premier a criticat apoi măsurile guvernamentale ale PNL.
”PNL schimbă oamenii, e politica lor. Au adus numai îngrijorări, am văzut un guvern care numai se împrumută. A împrumutat peste 8 miliarde, dublu faţă de cum ne împrumutăm noi, la dobânzi care au depăşit 12 puncte procentuale baza de împrumut.
E un guvern care îngroapă România în datorii. Trebuie să se mai împrumute încă 18 miliarde de lei pentru a acoperi deficitul de 4,5%. Declaraţiile iresponsabile ale ministrului de Finanţe au făcut ca leul să se prăbuşească, iar BNR să piardă peste un miliard de euro.”