2020-07-10 03:56

Viorica Dăncilă, SUSȚINERE surpriză pentru președinția PSD

 |  16:17
Viorica Dăncilă, SUSȚINERE surpriză pentru președinția PSD

Fostul premier Viorica Dăncilă, care a demisionat de la șefia partidului după ce a pierdut alegerile prezidențiale, a anunţat, luni, că nu va candida la Congresul extraordinar al PSD pentru funcţia de preşedinte al partidului, spunând că îl susţine pe actualul lider interimar, Marcel Ciolacu.

"Nu candidez. O să susţin o echipă care să coordoneze şi să relanseze partidul pentru alegerile locale şi parlamentare. (...) Să vedem cu ce reformă vine fiecare candidat, echipa pe care o are în jur. Nu am discutat despre aceste lucruri (dacă sunt mai mulţi candidaţi - n.r.), probabil că astăzi vom afla mai multe, nu fac parte din echipa de conducere a PSD. Probabil, astăzi, vedem dacă preşedintele interimar va candida, eu sper să candideze şi sper să ne pregătim cât mai repede pentru alegeri. Îl susţin pe domnul Ciolacu, a preluat (partidul - n.r.) într-o perioadă dificilă, am văzut că a coordonat foarte bine trecerea moţiunii de cenzură. Deci, eu cred că s-au făcut paşi în direcţia cea bună", a declarat Dăncilă la Parlament, înaintea reuniunii CExN al PSD, potrivit Agerpres.

Fostul preşedinte al PSD susține că tema alegerilor anticipate este invocată de liberali pentru a atrage atenţia de la faptul că punctul de pensie nu va creşte sau de la alte "măsuri împotriva românilor".

Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a reunit luni, printre subiectele de discuţie fiind strategia pe care o vor urma social-democraţii în ceea ce priveşte învestirea noului Guvern Orban, precum şi stabilirea datei Congresului. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spunea că tot în această săptămână va decide dacă va candida la conducerea PSD: "Nu vreau să fac aceleași greșeli pe care le-au făcut alții. Cu certitudine săptămâna viitoare voi face acest anunț dacă voi întra în această cursă. Vreau sa găsim formula de echipă cea mai bună astfel încât în următoarele doua bătălii electorale PSD nu să intre în turul doi, ci să câștige alegerile”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz