Produse furate din pachetele cu alimente distribuite în județul Vrancea

Publicat: 06 dec. 2022, 07:18, de Vlad Stefan Orjan, în ACTUALITATE , ? cititori
Produse furate din pachetele cu alimente distribuite în județul Vrancea

Situație revoltătoare în Județul Vrancea, acolo unde mai multe pachete cu alimente de la Uniunea Europeană, pentru persoanele dezavantajate, au fost furate.

Prin Programul operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, zeci de mii de vrânceni vor beneficia de pachete cu ajutoare alimentare.

Odată ajunse alimentele în proprietatea unei primării din județul Vrancea, respectiv comuna Păunești, s-a constatat că mai multe pachete erau desfăcute și lipseau alimente de bază precum ulei, făină, mălai și conserve.

Edilul comunei Păunești dă din umeri

Un cetățean cu spirit civic a decis să verifice cele relatate de localnici, iar acuzațiile s-au adeverit.

„Un cetățean din localitate mi-a sesizat că a luat ajutoarele de la Căminul Cultural și din baxul respectiv lipseau mai multe produse. Mi s-a spus că Romică Onea, angajatul Primăriei Păunești, este responsabil pentru asta. După ce că oamenii sunt amărâți.

Am plecat de îndată la Căminul Cultural și am constat cu stupoare că foarte multe dintre pachete erau desfăcute. Se vedea clar că banda de scoici a fost ruptă sau tăiată, iar din unele pachete existau și produse lipsă. Primarul a spus că trebuie să întrebăm magazionerul, dar acesta dă din umeri și declară că așa au venit de la UE.

Am sunat și la alte primării și au spus că nu au baxuri desfăcute. Noi nu acuzăm, dar atragem atenția că lipsește. Cei care se ocupă de ajutoarele de la UE au mai spus că pot fi furate și în timp ce sunt transportate”, a spus Robert Ignat, unul dintre contestatarii actualului edil.

Ce conţine fiecare pachet cu 25 de kilograme de alimente?

Pachetul de alimente are 25 de kilograme, sunt în pachet cuprinse de la 5 kg de făină, până la 4 kg de făină de mălai, 4 litri de ulei, 4 kilograme de orez, conserve de carne de porc, vită, pateu, gem, inclusiv compoturi sunt în cadrul acestor pachete.

Conform comunicatului de presă al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pachetele conțin următoarele:

– făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);

– mălai (4 pungi de 1 kg);

– paste făinoase (2 pungi de 400 g);

– ulei (4 sticle de 1 l);

– zahăr (2 pungi de 1 kg);

– orez (4 pungi de 1 kg);

– conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);

– conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);

– conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);

– borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml)

– gem de fructe (1 borcan de 360 g);

– gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

Polițiștii vrânceni nu au cunoștință de aceste fapte 

Până la acest moment, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea nu a fost sesizat cu privire la furtul de alimente, însă rămâne de văzut dacă aceștia se vor autosesiza.