2020-07-14 14:26

16 medici și asistente infectați cu coronavirus, la Bagdasar - Arseni. Reprezentanţii Spitalului: „În niciun caz nu vorbim de un focar”

 |  21:52
16 medici și asistente infectați cu coronavirus, la Bagdasar - Arseni. Reprezentanţii Spitalului: „În niciun caz nu vorbim de un focar”

Reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” confirmă informaţia apărută în mass-media privind existenţa a 16 cazuri de COVID-19 la personalul din unitatea sanitară, între care se află un medic şi şase asistente, dar infirmă faptul că ar fi vorba despre un focar de coronavirus.

„Confirmăm doar parţial ştirea apărută în presă, în sensul că avem un număr însemnat de colegi depistaţi pozitiv COVID în Secţia de Chirurgie Generală a Spitalului, dar în niciun caz nu putem vorbi despre un focar de infecţie la nivelul întregului Spital Bagdasar”, a declarat purtătorul de cuvânt al unității.

Potrivit unei informări transmise de Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Capitală, este vorba despre 16 persoane infectate, între care un medic şi 6 asistente de pe Chirurgie. 

„Cu toţii au fost asimptomatici, cum de altfel au fost şi cei trei pacienţi depistaţi pozitiv. Cei trei pacienţi au fost depistaţi pozitiv la cea de-a doua testare, întrucât la prima au ieşit negativ, altfel ar fi fost trimişi la un spital suport Covid. Aşa cum ştiţi, este posibil ca testul RT PCR pe care noi îl facem la institute specializate pentru toţi pacienţii care necesită internare la Bagdasar, să nu depisteze virusul dacă pacientul este in primele câteva zile de la contaminare”, se arată în sursa citată.

Conform informării transmise de reprezentanții Spitalului, măsurile luate au constat in suspendarea internărilor pe Secţia de Chirurgie generală, echiparea tuturor pacienţilor şi a personalului din secţie cu echipament de protecţie specific pentru nivelul suspect COVID, nebulizarea şi decontaminarea secţiei.

„Celula de criză constituită în acest sens a lucrat 40 de ore din ultimele 48, s-au stabilit toţi contacţii pacienţilor şi personalului depistat pozitiv, s-au luat toate aceste măsuri despre care va vorbeam mai sus de către managementul Spitalului şi au fost informate imediat Ministerul şi DSP-ul. În încheiere, recomandăm şi rugăm pe toată lumea să respecte măsurile individuale de protecţie stabilite de autorităţi”, precizează reprezentanţii Spitalului „Bagdasar-Arseni”.

Cel mai mare și cel mai renumit Spital de Neurochirurgie din România

Creat în 1975 ca centru de referință național de neurochirurgie de către Prof. Dr. Constantin ARSENI, Spitalul Clinic “Prof. Dr.D.Bagdasar” a devenit în 1993 spital de urgență, iar in 2001 și-a schimbat denumirea in Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”.

Actualmente, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” reprezintă unul dintre cele mai importante spitale de urgență din București, deservind o populație de aproximativ 4 milioane de locuitori din București și județele limitrofe, cu un număr de 558 paturi spitalizare continuă și 5 paturi spitalizare de zi.

Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” este cea mai mare Clinică de Neurochirurgie din România (263 paturi) ce abordează întreagă patologie traumatică, tumorală, vasculară, malformativă, craniană, degenerativă și spinală.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-06-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz