2020-07-11 17:45

Alţi 19 MEDICI de la Spitalul Militar din Focşani au fost confirmaţi POZITIV. Bilanţul a ajuns la 41

 |  14:19

Alţi 19 medici de la Spitalul Militar "Dr.Alexandru Popescu" Focşani din cei 110 care au fost testaţi, au fost confirmaţi pozitiv la infecţia cu COVID-19. În cursul zilei de joi au fost confirmate pozitiv la COVID-19 un număr de 20 de cadre medicale, la care se adaugă alte două persoane confirmate în ziua precedentă.

"Din 110 persoane testate, 19 persoane au fost depistate pozitiv la infecţia cu COVID-19, astfel că numărul total al persoanelor infectate a ajuns la 41. Persoanele confirmate au fost îndrumate către secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani, pentru internare. Restul personalului se află la domiciliu, în izolare. Continuă testarea contacţilor persoanelor confirmate, precum şi a celor care vor prezenta simptome", a declarat, vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al spitalului, Valentin Roman.

Unitatea medicală va rămâne închisă până la finalizarea anchetei epidemiologice. Unitatea spitalicească a fost închisă, miercuri, pentru 48 de ore, pentru dezinfecţie generală, după ce două cadre medicale au fost depistate pozitiv pentru COVID-19, iar pacienţii spitalului au fost externaţi. În unitatea medicală, unde îşi desfăşoară activitatea un număr de 340 de angajaţi, s-a făcut dezinfecţie generală.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz