2019-10-17 16:11

CARANTINĂ într-o școală din cauza TUBERCULOZEI

 |  14:03
CARANTINĂ într-o școală din cauza TUBERCULOZEI

Un alt elevul unei şcoli din oraşul Brăila a fost diagnosticat cu TBC, iar încă un caz este process de confirmare. Luna trecută, la aceeași unitate de învăţământ a mai fost înregistrat un caz de TBC. A fost declanșată o anchetă epidemiologică, care vizează circa 120 de elevi şi 30 de profesori. În școală există suspiciuni că mult mai multe elevi și profesori ar fi bolnavi. Se ia în considerare instituirea carantinei, iar în acest caz cursurile vor fi suspendate.

Ultimul elev care a fost diagnosticat cu TBC are 14 ani şi este în clasa a şaptea la Şcoala „Nikos Kazantzakis”. În momentul de față el este internat la Spitalul Judeţean din Brăila, la secţia de Boli Infecţioase.

„Monitorizăm situaţia, dar măsuri poate lua Direcţia de Sănătate Publică. Primul caz a fost în 22 aprilie, al doilea caz a apărut în 20 mai şi astăzi se vorbeşte de al treilea caz, fratele unui bolnav, elev şi el la şcoala din Brăila”, a declarat, pentru Mediafax, inspectorul şcolar general, Cătălin Canciu.

„Noi am luat act de situaţie. Nu a fost declarat focar de TBC, cazul este în atenţia coordonatorului programului naţional de TBC. Este o anchetă în şcoală. Dacă se declară focar, noi suntem informaţi. Dacă nu, pacientul intră în programul naţional TBC, este o întreagă procedură. Focar poate fi declarat dacă există trei cazuri cu legătură între ele”, a declarat pentru sursa citată și directorul DSP Brăila, Gabriel Ciochină.

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray