2020-02-23 16:27

Consiliul Concurenței, AMENDĂ uriașă pentru o companie farmaceutică

 |  16:56
Consiliul Concurenței, AMENDĂ uriașă pentru o companie farmaceutică

Consiliul Concurenţei a sancţionat compania farmaceutică Roche România cu o amendă de 12,8 milioane de euro, pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţa unor produse oncologice din România.

Sancţiunile au fost aplicate în urma a două investigaţii declanşate în anul 2017.

În cadrul primei investigaţii, autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada 2017 - 2019, producătorul Roche adoptat o strategie comercială menită să elimine concurenţa la licitaţii şi să întârzie intrarea pe piaţă a unor medicamente similare, potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenței.

Comportamentul Roche s-a manifestat, în cursul anului 2017, în contextul participării la achiziţia publică centralizată pentru medicamente ce conţin substanţele Rituximab şi Trastuzumab, în cadrul programului naţional de oncologie, precum şi în cadrul a 47 de licitaţii organizate la nivel de spital pentru aprovizionarea cu aceleaşi medicamente.

Pentru a evita monopolizarea pieţei distribuţiei unui medicament, legislaţia în vigoare prevede că un producător este obligat să furnizeze medicamente către minimum trei distribuitori.

Astfel, deşi Roche a vândut medicamentele ce conţineau Rituximab şi Trastuzumab către distribuitorii parteneri, care i-au fost şi concurenţi în aceste licitaţii, preţul oferit distribuitorilor a fost mai mare decât preţul său de ofertare la licitaţiile publice.

În felul acesta, Roche şi-a eliminat concurenţa la licitaţii, deoarece distribuitorii nu au putut participa în cadrul acestor proceduri în condiţii rezonabile, care să le asigure desfăşurarea activităţii în mod eficient (profitabil).

În acelaşi timp, această strategie a fost motivată de intenţia de a întârzia şi de a îngreuna accesul pe piaţă a variantelor similare concurente cu produsele Roche, ce conţineau substanţele Rituximab şi Trastuzumab (Mabthera şi Herceptin).

Distribuitorii de medicamente nu comercializau exclusiv produse ale Roche şi, ca urmare, în situaţia în care ar fi câştigat o licitaţie pentru medicamente ce conţineau substanţe active Rituximab şi Trastuzumab, pe parcursul contractului ar fi putut înlocui produsele Roche cu variante similare, mai ieftine, ale altor producători.

Prin urmare, acţiunile Roche au creat anumite bariere la intrarea pe piaţă, cu efecte de închidere a acesteia, întârziind, astfel, apariţia alternativelor biosimilare, fapt ce a contribuit la consolidarea poziţiei dominante deţinute de Roche.

“Această strategie pusă în practică cu ocazia participării la procedurile de achiziţie publică, cu scopul de a întârzia accesul pe piaţă a produselor biosimilare, afectează bugetul CNAS alocat programului naţional de oncologie. Astfel, decontând preţul medicamentelor inovative, acesta suportă costuri semnificativ mai mari decât dacă ar fi decontat medicamentele biosimilare, mai ieftine. Prin urmare, economia realizată pe termen scurt de către Ministerul Sănătăţii este aparentă, pe termen lung, estimăm că, în cazul licitaţiei naţionale, alternativele biosimilare ar fi putut aduce economii de circa 7,1 milioane de euro bugetului programului naţional de oncologie”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Pentru acest comportament, compania Roche a fost amendată cu 44.168.105 lei (9,47 milioane euro).

Medicamentele având substanţele active Rituximab, Trastuzumab şi Bevacizumab se folosesc în cazul mai multor afecţiuni oncologice, printre care: leucemie limfocitară cronică, cancer mamar, cancer ovarian, cancer renal s.a.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine