2020-06-02 06:12

DSU, anunț important! Nu se închid spitalele. Interdicțiile privind internările și consultațiile se aplică pe baza analizei medicului curant de specialitate.

 |  11:20
DSU, anunț important! Nu se închid spitalele. Interdicțiile privind internările și consultațiile se aplică pe baza analizei medicului curant de specialitate.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă precizează miercuri că nu se închid spitalele publice sau private, iar interdicțiile privind internările și consultațiile în perioada stării de urgență se aplică pe baza analizei medicului curant de specialitate, neaplicându-se pacientelor însărcinate sau persoanelor care necesită tratament oncologic.

"Nu se închid spitalele publice sau private, nici ambulatoriile de specialitate ale spitalelor sau cabinetele medicale de specialitate, ci se suspendă acele activităţi medicale, consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii şi care pot fi reprogramate. Decizia amânării este luată pe baza analizei medicului curant de specialitate. Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentaţie medicală care să justifice, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităţilor spitaliceşti cu internare, cât şi în cazul structurilor ambulatorii", arată DSU, într-o postare pe pagina de Facebook.

Precizările vin în contextul numeroaselor solicitări ale pacienţilor şi cadrelor medicale referitoare la aplicarea art. 1 din Ordinul Comandantului Acţiunii, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 74.553/07.04.2020.

"Prevederile art. 1 se referă la asistenţa spitalicească acordată în unităţile publice sau private, precum şi la asistenţa medicală ambulatorie de specialitate acordată în structurilor ambulatorii definite la art. 135 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Interdicţiile prevăzute art. 1 nu sunt aplicabile în mod absolut şi automat, ci pe baza analizei medicului curant de specialitate, care să justifice: necesitatea internării pacienţilor, pentru asistenţa spitalicească acordată în spitalele publice şi private, sau necesitatea realizării consultaţiilor sau a tratamentelor în ambulatoriu, în unităţile publice sau private care acordă asistenţă medicală ambulatorie", subliniază DSU. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-04-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine